Alegeri Marea Britanie: Naţionaliştii scoţieni îşi dublează avansul în sondajele de opinie faţă de laburişti

Partidul Naţional Scoţian (SNP) şi-a dublat în Scoţia avansul în sondajele de opinie faţă de Partidul Laburist scoţian, în perspectiva alegerilor legislative din Marea Britanie programate pentru 7 mai, informează Reuters.
Economica.net - lun, 13 apr. 2015, 12:07
Alegeri Marea Britanie: Naţionaliştii scoţieni îşi dublează avansul în sondajele de opinie faţă de laburişti

Potrivit unui sondaj realizat de TNS, naţionaliştii scoţieni ar obţine în Scoţia 52% din voturi la scrutinul legislativ din mai (faţă de 46% cât indica sondajul din luna martie), în timp ce laburiştii 24% din voturi (faţă de 30% potrivit sondajului din luna martie), scrie Agerpres.

Conservatorii lui David Cameron şi laburiştii lui Ed Miliband duc o luptă strânsă în sondaje şi niciun partid nu pare în măsură să obţină majoritatea absolută în Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic).

SNP s-ar putea situa în poziţia de a avea cuvântul decisiv după alegeri, partidul câştigând în popularitate de la referendumul pentru independenţa Scoţiei, desfăşurat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...