Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen

Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
Ion Dobreanu - vin, 13 nov. 2026, 16:40
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen

Astfel, începând de luni, 16 noiembrie, nu vor mai fi instituite noi restricții de circulație pe DN7, Valea Oltului, pe sectorul cuprins între Râmnicu Vâlcea și Râu Vadului, pentru executarea lucrărilor de protecție a versanților, transmite DRDP Craiova.

valea

Lucrările de montare a plaselor de protecție și a barierelor de retenție au fost finalizate, astfel că nu mai este necesară prelungirea restricțiilor de circulație pentru acest obiectiv.

Lucrările rămase de executat, care presupun curățarea rigolelor și a șanțurilor, precum și îndepărtarea materialului rezultat, vor putea fi realizate fără instituirea unor restricții de tonaj pe sectorul de drum menționat.

Un aspect important este că lucrările de montare a plaselor de protecție și a barierelor de retenție au fost finalizate cu aproximativ 9 luni înainte de termenul prevăzut în contract, mai spun cei de la Regionala din Bănie.

DRDP Craiova continuă să investească în toate tipurile de lucrări necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Intervențiile de protecție a versanților, consolidările, reparațiile și lucrările de întreținere sunt parte a eforturilor permanente de a asigura condiții cât mai bune și mai sigure de circulație pe drumurile naționale din administrare, conchid aceștia.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea mai mare sumă din istoria sa, conform proiectului aprobat în noaptea de......
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni ...
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui ...