Fostul ministru Cristian David, sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi cererea DNA privind prelungirea arestului la domiciliu în cazul fostului ministru de Interne Cristian David, urmând ca acesta să fie judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Economica.net - mar, 14 apr. 2015, 15:18
Fostul ministru Cristian David, sub control judiciar

Decizia nu este însă definitivă iar DNA poate face contestaţie.

Dacă hotărârea instanţei va rămâne definitivă, Cristian David are impuse mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta periodic la Poliţia oraşului Azuga.

Cristian David s-a aflat şi în arest preventiv, în perioada 22 ianuarie – 21 martie.

Potrivit DNA, Cristian David ar fi pretins în 2007 iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.

‘Referitor la suma de 500.000 euro pentru intervenţia efectuată de ministrul de Interne, Cristian David, pe lângă prefectul judeţului Buzău, Bîgiu Cristinel, suma a fost remisă personal de Mladin prin intermediul şefului de cabinet. La o întâlnire ulterioară, Mladin Adrian l-a întrebat pe David Cristian dacă a fost în regulă, acesta a răspuns afirmativ, singura observaţie fiind cu privire la suma de bani că ‘Era mai bine dacă erau în lei”, au reţinut procurorii.

Din probele procurorilor reiese că, în 2007, Adrian Mladin, fiind mandatat de Viorica Ştirbulescu să îndeplinească formalităţile necesare în vederea revendicării suprafeţelor de teren de 15 ha, situate în oraşul Buzău, şi având în vedere tergiversarea soluţionării dosarului de revendicare, acesta a luat legătura cu ‘şeful de cabinet al Ministrului de Interne’, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu. Acesta i-ar fi comunicat că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că, în acest sens, va vorbi cu ministrul Cristian David.

DNA susţine că acest lucru s-a şi întâmplat iar Adrian Mladin s-a prezentat la Prefectura Buzău, luând legătura cu Bîgiu, care i-ar fi explicat situaţia şi i-a înmânat copii de pe documentele în cauză.

‘Acesta din urmă i-a spus că este vorba de o speţă dificilă şi, având în vedere că amplasamentul se află în intravilanul oraşului Buzău, sunt multe persoane care ‘se bat pe el’. (…) Înţelegând sensul cuvintelor şi pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Mladin i-a solicitat lui Bîgiu o întâlnire privată. Aceasta a avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care i-a fost prezentat Gheorghe Doloiu ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor. În aceeaşi locaţie au avut loc mai multe întâlniri cu cele două persoane, iar în urma discuţiilor purtate Bîgiu i-a pretins suma de 1.000.000 euro, având în vedere ‘locaţia’ şi existenţa mai multor ‘persoane decidente”, se mai spune în documentele DNA.

În acelaşi dosar a fost pus sub urmărire penală şi omul de afaceri Gheorghe Doloiu, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Legume Fructe SA din Buzău.

Doloiu este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, el fiind persoana de legătură între Adrian Mladin, cel de la care ar fi primit mită Cristian David, şi fostul prefect de Buzău Cristinel Bîgiu.

Te-ar mai putea interesa și
Burkina Faso a rupt relațiile diplomatice cu Franța
Burkina Faso a rupt relațiile diplomatice cu Franța
Statul african Burkina Faso a anunţat vineri că rupe relaţiile diplomatice cu Franţa, acuzând-o pe aceasta de nerespectarea principiilor respectului reciproc şi neamestecului în afacerile......
Israelul, Libanul și SUA au semnat un acord-cadru la Washington, cu obiectivul de a ajunge la pace și securitate durabile
Israelul, Libanul și SUA au semnat un acord-cadru la Washington, cu obiectivul de a ajunge la pace și securitate durabile
Israelul, Libanul şi Statele Unite ale Americii au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a ajuns la 99% pe lotul Glina – Pantelimon. Când va fi dat în trafic
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a ajuns la 99% pe lotul Glina – Pantelimon. Când va fi dat în trafic
Lotul 4 Glina - Pantelimon din Autostrada Bucureștiului A0 Nord a ajuns la un stadiu fizic de 99% și urmează să fie recepționat ...
Ilie Bolojan:  Nu vom accepta să-l susţinem necondiţionat ca premier pe Sorin Grindeanu. Nu vrem să fie dată ţara pe mâna oricui şi în orice condiţii, cu voturile noastre
Ilie Bolojan: Nu vom accepta să-l susţinem necondiţionat ca premier pe Sorin Grindeanu. Nu vrem să fie dată ţara pe ...
Nu vom accepta să-l susţinem necondiţionat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată ţara pe mâna oricui ...