INCREDIBIL: Un băiat de 14 ani şi-a abuzat sexual sora de 9 ani

Un băiat de 14 ani din localitatea vasluiană Zorleni a fost trimis în judecată, luni, de procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui sub acuzaţia de viol şi incest, după ce şi-a abuzat sexual sora în vârstă de nouă ani, faptă recunoscută de adolescent şi demonstrată de medicii legişti.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 17:26

Potrivit rechizitoriului procurorilor vasluieni, băiatul şi-a dezvirginat, apoi şi-a violat sora în locuinţa în care cei doi sunt crescuţi şi îngrijiţi de mama lor, copiii provenind dintr-o familie dezorganizată, informează Mediafax. Astfel, adolescentul a profitat de faptul că într-o după-amiază a rămas singur cu fata de nouă ani, mama lor fiind plecată la serviciu. Abia a două zi, fetiţa i-a mărturisit mamei ce i s-a întâmplat, ulterior fiind sesizată Poliţia.

„Pe parcursul anchetei, minorul a recunoscut că şi-a abuzat sexual sora, faptă pe care susţine că o regretă enorm. De altfel, ca probă la dosarul ajuns în instanţă este depus şi certificatul medico-legal din care reiese că fetiţa a fost dezvirginată. Băiatul a fost expertizat psihiatric, stabilindu-se că fapta a comis-o cu discernământ. Cel mai probabil a fost vorba de un puseu hormonal”, a declarat, luni, şeful Secţiei Cercetări Penale din cadrul Parchetului Tribunalului Vaslui, Liliana Deciu.

Potrivit sursei citate, adolescentul va fi judecat în libertate, el fiind scos din familie şi preluat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui într-un centru de plasament. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 12 ani de închisoare, fiind vorba de o înjumătăţire a pedepsei ţinând cont că este minor.

Te-ar mai putea interesa și
PNL nu va susţine Guvernul Tomac. Declaraţiile lui Bolojan şi Ciucu
PNL nu va susţine Guvernul Tomac. Declaraţiile lui Bolojan şi Ciucu
PNL nu va susţine în Parlament guvernul Tomac, a anunţat premierul Bolojan....
PPC pune baterie la un parc fotovoltaic operațional din județul Giurgiu
PPC pune baterie la un parc fotovoltaic operațional din județul Giurgiu
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă strategia sa de ...
Benzinăriile din Crimeea au rămas fără carburanţi, după un atac cu drone al Ucrainei
Benzinăriile din Crimeea au rămas fără carburanţi, după un atac cu drone al Ucrainei
Benzinăriile din peninsula Crimeea, controlată de Rusia, au rămas joi fără benzină, pe fondul intensificării atacurilor ...
Câte miliarde de euro au cheltuit turiştii străini în România şi care este topul ţărilor cu cei mai generoşi vizitatori (studiu Colliers)
Câte miliarde de euro au cheltuit turiştii străini în România şi care este topul ţărilor cu cei mai generoşi vizitatori ...
Cheltuielile turiştilor străini în România au depăşit 5 miliarde de euro în 2025, cei din Statele Unite ale Americii, ...