Kazahstanul respinge ideea unei monede comune cu Rusia

Kazahstanul respinge ideea formulată luna trecută de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, privind instituirea unei monede comune în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), formată din Rusia şi din alte foste republici sovietice, a dezvăluit miercuri un înalt responsabil kazah, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 22 apr. 2015, 12:17
Kazahstanul respinge ideea unei monede comune cu Rusia

‘Asemenea chestiuni nu se află pe agenda discuţiilor. Kazahstanul are o poziţie fermă şi clară, care exclude posibilitatea unei monede unice în cadrul acestei uniuni’, a declarat, pentru presă, ministrul-adjunct al economiei kazahe, Timur Jaksilikov.

Uniunea Economică Eurasiatică a fost formată în mod oficial la începutul acestui an, pe baza zonei de liber schimb ce reuneşte Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia. Vladimir Putin a formulat ideea privind instituirea unei monede comune în UEE în martie, în timpul unui summit trilateral cu omologii săi kazah şi belarus, la Astana.

Declaraţia lui Timur Jaksilikov intervine într-un moment în care relaţiile economice s-au tensionat între Kazahstan şi Rusia, tradiţional aliatul său cel mai apropiat, ca urmare a sancţiunilor impuse de Occident la adresa Moscovei, pentru rolul său în criza ucraineană, scrie Agerpres.

Astana şi-a suspendat pentru 45 de zile, la începutul lui martie, importurile de petrol şi combustibil din Rusia, pentru a-şi proteja piaţa internă ameninţată de prăbuşirea rublei, ceea ce a făcut ca produsele ruseşti să fie extrem de competitive. Ceva mai recent, Astana a introdus restricţii asupra importurilor de produse alimentare din Rusia, oficial din raţiuni sanitare. Rusia a replicat printr-un embargo asupra produselor lactate, fructelor şi legumelor kazahe, din aceleaşi raţiuni.

Potrivit mai multor analişti, preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev nu prea a apreciat anexarea Crimeii de către Rusia şi susţinerea afişată de Moscova pentru rebelii rusofoni din estul Ucrainei, Kazahstanul având la rândul său o importantă minoritate rusofonă.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...