Un radar de tip 3D va fi amplasat de NATO în iulie în sudul Ungariei

Un radar de tip 3D va fi amplasat de NATO în luna iulie în apropiere de satul Medina din sudul Ungariei, scrie joi cotidianul Nepszabadsag, relatează MTI.
Economica.net - J, 23 apr. 2015, 12:20
Un radar de tip 3D va fi amplasat de NATO în iulie în sudul Ungariei

Ministerul Apărării ungar a declarat pentru ziar că testările radarului NATO se desfăşoară conform programului şi că noul echipament furnizează într-o manieră îmbunătăţită informaţii pentru controlul spaţiului aerian. Perioada de testare se va încheia în luna mai când rezultatele vor fi evaluate, scrie Agerpres.

Totodată, aşteptările celor aproximativ 800 de locuitori din satul Medina pentru a primi susţinere nu au rămas fără răspuns, Ministerul Apărării contribuind cu suma de 100 de milioane de forinţi (aproximativ 330.000 de euro) în cadrul accesării unor fonduri pentru dezvoltare, notează ziarul.

Ungaria a depus eforturi pentru instalarea celui de-al treilea radar NATO din 1999, însă toate încercările s-au lovit de obiecţii referitoare la impactul asupra mediului la cele două amplasamente anterioare, vârfurile muntoase Tubes şi Zengo, ambele situate în apropiere de Pecs (sud-vestul Ungariei).

Radarul de tip 3D este extrem de important pentru protejarea spaţiului aerian al Ungariei, unul dintre cele mai aglomerate din Europa Centrală, au declarat anterior oficiali din domeniul apărării.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriaşă afacere de corupţie,......
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...