A murit Emeric Ienei

Fostul antrenor Emeric Ienei, cel de numele căruia se leagă succesul echipei de fotbal Steaua Bucureşti în Cupa Campionilor Europeni din 1986, a decedat, miercuri, la vârsta de 88 de ani.
Economica.net - mie, 05 nov. 2025, 11:29
A murit Emeric Ienei

Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook, Clubul Sportiv al Armatei Steaua anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a celui care a pus echipa roş-albastră în rândul marilor cluburi europene, scrie Agerpres.

„Drum lin, nea Imi! Emeric Ienei, antrenorul legendar al Stelei, a încetat astăzi din viaţă, la vârsta de 88 de ani. Vorbim de cel mai valoros antrenor român din toate timpurile. Omul care a făcut ca Steaua noastră să strălucească deasupra întregii Europe, a întregii lumi. Măcinat de probleme de sănătate, dureri de picioare şi o inimă tot mai slăbită, uneori pierzându-se printre amintiri, a trăit discret şi liniştit în ultimii ani, la Oradea, oraşul pe care îl iubea atât de mult”, se arată pe site-ul de socializare citat.

„Ienei şi-a dedicat toată viaţa sportului cu balonul rotund. „Am avut aproape întotdeauna fotbalişti formidabili la dispoziţie. Şi, poate, am avut şi eu ceva fler, ceva inspiraţie… Voi aţi văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la Steaua şi la naţională, am lucrat cu oameni de calitate. Şi pe gazon, şi în afara lui. Fără aceşti oameni extraordinari, probabil că aş fi rămas un anonim!”, spunea nea Imi. Un lord al fotbalului. A plecat să antreneze acolo, într-o altă lume. Noi nu îl vom uita şi îi vom cinsti memoria, aşa cum se cuvine. Drum lin, nea Imi! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mai precizează oficialii CSA Steaua.

Liga Profesionistă de Fotbal transmite la rândul ei condoleanţe familiei fostului tehnician. LPF menţionează că meciurile etapei a 16-a a Superligii vor fi precedate de un moment de reculegere în memoria lui Ienei.

„Marele antrenor Emeric Ienei a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani. În memoria marelui dispărut, toate meciurile etapei a 16-a din SuperLiga României vor fi precedate de un moment de reculegere. Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate! Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată pe site-ul oficial al LPF.

FC Bihor, unul dintre cluburile la care a activat în cariera de tehnician, deplânge de asemenea dispariţia lui Emeric Ienei.

„Fotbalul românesc şi bihorean este în doliu. A plecat dintre noi marele Emeric Ienei, o adevărată legendă a sportului, la vârsta de 88 de ani. Născut la Arad, dar stabilit mulţi ani la Oradea, Emeric Ienei a avut o legătură specială cu oraşul nostru şi cu fotbalul bihorean. În perioada 1978-1979, el a antrenat FC Bihor Oradea, lăsând în urmă profesionalism, eleganţă şi respect. Clubul FC Bihor Oradea transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a grupării orădene.

De asemenea, condoleanţe au transmis şi cluburile Chindia Târgovişte şi FCU Craiova, la care a activat fostul tehnician.

”Marele Ienei a lucrat şi la Târgovişte, cu doar patru sezoane înaintea celei mai mari performanţe obţinute de România la nivel de club”, precizează Chindia, fostul CS Târgovişte. Pe FC Universitatea Craiova, Ienei a antrenat-o în anul 1996.

Emeric Ienei a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc.

Născut pe 22 martie 1937, la Agrişu Mic (jud. Arad), Emeric Ienei a jucat la Steaua Bucureşti între 1954 şi 1969 (254 de meciuri, 7 goluri), echipă cu care a câştigat în 1986, ca antrenor, Cupa Campionilor Europeni. Pentru această performanţă a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă. Pe 8 mai 1998, colonelul în retragere Emeric Ienei din Ministerul Apărării Naţionale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

El a mai activat ca jucător la UTA Arad şi Kayserispor.

Ca antrenor, el a condus echipa naţionale de fotbal a României în două mandate, precum şi reprezentativa Ungariei. La nivel de club a antrenat formaţiile FC Bihor, CS Târgovişte, MOL Fehervar, Panionios şi FCU Craiova.

Ştirea iniţială

Legendarul antrenor de fotbal Emeric Ienei a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani.

Informația a fost confirmată BIHOREANULUI de cadre medicale, dar și de apropiați ai acestuia. Sursele ziarului spun că, în ultima perioadă, Emeric Ienei era internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

Ienei a debutat ca antrenor în vara lui 1975, la Steaua, iar de numele lui se leagă câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu această echipă, în anul 1986.

În total, conform presei sportive, Ienei a antrenat 8 echipe în carieră: Steaua, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, U Craiova, România și Ungaria, cele mai mari performanțe fiind cucerirea Cupei Campionilor Europeni cu roș-albaștrii (1986) și calificarea „tricolorilor” la CM 1990, după 20 de ani de absență de la Mondial. Citeşte mai departe pe BIHOREANUL.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă acum la CET Vest, cea mai nouă centrală electrică din București, după incendiul masiv de acum o lună, și când va fi repusă în funcțiune FOTO
Ce se întâmplă acum la CET Vest, cea mai nouă centrală electrică din București, după incendiul masiv de acum o lună, ...
Centrala Eletrică de termoficare (CET) București Vest este momentan oprită la toată capacitatea electrică și termică, urmare a incendiului din luna aprilire și ar urma să repornească în......
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, ...
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...