A1 Sibiu – Pitești: WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3, cea mai mare lucrare de autostradă FOTO

Constructorul italian WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3 a A1 Sibiu - Pitești, a anunțat vineri seara Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Secțiunea montană Cornetu - Tigveni a primei autostrăzi transcarpatice reprezintă cea mai mare lucrare de autostradă derulată în prezent în România, ca lungime tronson (37,4 km) și valoare contract, după cum subliniau anterior reprezentanți ai constructorului.
Anemona Andone - vin, 14 mart. 2025, 21:03
A1 Sibiu - Pitești: WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3, cea mai mare lucrare de autostradă FOTO

a1

„Chiar dacă în ultimele zile vremea nu a fost favorabilă executării lucrărilor programate pentru această perioadă, antreprenorul are mobilizate 5 echipamente de foraj pentru piloții forați, atât la structuri cât și la tunel, amenajează drumurile tehnologice și platformele pentru foraj, iar în organizarea de șantier se apropie de finalizare montarea fabricii de prefabricate pentru grinzi și pentru elementele prefabricate ale tunelului”, au declarat reprezentanții DRDP Craiova.

Potrivit lor, la această oră sunt mobilizați 300 de muncitori și peste 80 de utilaje și echipamente, numărul acestora urmând să crească cu fiecare nou punct de lucru deschis pe șantier.

Webuild SpA, antreprenorul acestui lot cu o lungime de 37,4 km, va avea de executat 53 de structuri, un ecoduct și un tunel cu 2 galerii, fiecare având o lungime de 1,78 km.

Pentru execuția acestui lot se vor folosi peste 100 000 tone de oțel beton, peste 1 milion m³ de beton și vor fi manipulate peste 9 milioane m³ de pământ și agregate, au mai transmis cei de la DRDP Craiova.

Potrivit constructorului WeBuild,  3.000 de muncitori din România și nu numai vor activa în cadrul celei mai mari lucrări de autostradă din țară: 37 de kilometri și 1,2 miliarde de euro.

La finalul lunii ianuarie 2025, au început lucrările pe șantierul 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟯: 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝘁𝘂 – 𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 (37,4 km) a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮̆𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶 A1, care este cel mai dificil si mai important tronson de autostradă construit în toată istoria noastră, până acum, transmitea atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

a1

Când va fi gata cel mai lung și dificil lot din A1 Sibiu – Pitești?

Acest lot cuprinde și cel mai lung tunel rutier din A1, pentru care se estimează începerea forării cu TBM în primăvara anului viitor, urmând ca întreaga secțiune 3 să fie finalizată de constructorul WeBuild în 2028, potrivit oficialului de la Transporturi.

Amintim că în decembrie anul trecut a fost emisă autorizația de construire pentru Tunelul Poiana, din cadrul secțiunii 3 a A1 Sibiu – Pitești, câștigată de italienii de la WeBuild.

Autostrada Sibiu – Pitești (formată din 5 secțiuni) va avea o lungime de 122,11 km și face parte din Coridorul 4 Pan-european, care tranzitează România de la Est la Vest (între Portul Constanța și Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac).

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni)
Antreprenor: Asocierea Webuild SPA – Tancrad SRL;
Lungime: 37,40 km.;
Durată contract: 57 de luni (12 luni proiectare, 45 de luni execuție);
Valoare contract: 5,323 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen deschidere: 2028

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...