Accizele se vor reduce mai întâi la motorină, nu și la benzină – Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că decizia luată în coaliţie este de a reduce în perioada următoare valoarea accizei din preţul combustibilului iar în prima etapă se vor concentra pe motorină, pentru că aici au fost creşterile cele mai mari, potrivit agentiei de presă News.ro.
Economica.net - lun, 30 mart. 2026, 19:58
Accizele se vor reduce mai întâi la motorină, nu și la benzină - Bolojan

Premierul a precizat că în primul rând se vor concentra pe motorină.

”În prima etapă ne concentrăm pe motorină, pentru că aici au fost creşterile cele mai mari şi peste 70% din consumul de combustibil din România îl reprezintă motorină. Acţionând în etapă pe această zonă, e un impact la 2 sau 3 dintre cei care folosesc maşinile în România. (..) Dacă vrem să avem un efect, trebuie să intervenim acolo unde efectul este maxim şi are un impact asupra unui număr important de cetăţei.

Asta înseamnă, ca să mă duc mai departe, că lucrăm la una sau două ipoteze de lucru care vor fi prezentate zilele următoare în aşa fel încât, pe de o parte, să avem impactul maxim în piaţă, dar, pe de altă parte, să ţinem cont si de posibilităţile pe care le avem, pentru că toate aceste reduceri înseamnă implicit o cheltuială pe care o plăteşte bucetul de stat”, a mai spus Bolojan.

”Această intervenţie pe care o facem trebuie să fie sustenabilă şi să fie acoperită de resurse de la bugetul de stat”, a mai afirmat Ilie Bolojan, el arătând că o sumă de bani din acciza pe care o plătesc astăzi cei care comercializează combustibil va fi redusă.

Potrivit lui Bolojan, Ministerul de Finanţe lucrează în aceste zile la simulările care trebuie făcute, pentru a calcula exact impactul atât asupra preţului, cât şi costul total a acestei reduceri, care trebuie acoperit din buget, pentru ca această măsură să aibă finalitatea, să aibă efect şi pe de-altă parte să poată fi susţinută.

”În zilele următoare vom anunţa exact care va fi această reducere. Banii practic nu vor mai fi încasaţi la bugetul de stat şi trebuie să discutăm foarte deschis, acest tip de facilitate trebuie acoperit de undeva”, a mai spus Bolojan.

Citește și:

Calcule pentru reducerea accizei la carburanţi. Ce pregăteşte Guvernul și ce ieftiniri ar putea urma la pompă

 

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...