Acţiunile Erste şi BRD au urcat cu aproximativ 4%, într-o piaţă în creştere uşoară

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,73% în prima parte a şedinţei de marţi, într-o piaţă unde investitorii au ridicat preţul acţiunilor BRD (BRD) cu 3,94%, iar titlurile Erste (EBS) au urmat evoluţia de la Viena şi au avansat cu 4,17%.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 11:15
Acţiunile Erste şi BRD au urcat cu aproximativ 4%, într-o piaţă în creştere uşoară

Piaţa a fost pe creştere uşoară încă de la deschidere, iar atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni, printre care Erste, BRD, SIF Moldova şi Fondul Proprietatea.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,8%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,76% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,83%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,25%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se sitează cu 0,4% peste ziua anterioară.

Acţiunile BRD au fost pe verde încă din primele minute, iar după ora 11:30, au urcat cu peste 3%, odată cu introducerea unor ordine mai mari de cumpărare, deşi au în majoritatea cazurilor fost vizate volume reduse de titluri. La mijlocul şedinţei, titlurile băncii erau cotate la 7,65 lei, preţ cu 3,94% peste ziua anterioară. La acel moment, în piaţă erau ordine de cumpărare pentru de 103.180 de acţiuni, iar instrucţiunile de vânzare erau pentru 48.260 titluri.

În total, pe piaţa principală au fost tranzacţionate acţiuni BRD de 601.000 de lei, prin 145 de tranzacţii. Cu aceste titluri a fost realizat şi un deal, de 750.000 de lei, la preţul de 7,5 lei, cu 1,9% peste închiderea de luni.

Tranzacţii negociate au fost efectuate şi cu titluri Transelectrica (1,8 milioane lei) şi cu acţiuni OMV Petrom (1,5 milioane lei). Deal-urile cu aceste acţiuni au fost încheiate la preţuri în creştere cu 1,13% şi, respectiv, cu 0,18%. Pe piaţa principală, operaţiunile cu acţiuni Transelectrica au cumulat doar 85.000 de lei, iar titlurile OMV Petrom au consemnat un rulaj de 127.000 de lei.

Unii brokeri cred că interesul mai ridicat pentru acţiunile BRD şi deal-urile cu titlurile Transelectrica şi OMV Petrom sunt susţinute de intrări noi de bani în piaţă din partea unor investitori.

În total, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 13 milioane lei (2,9 milioane euro), valoare de 2,5 ori peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,2 milioane lei (1,1 milioane euro).

Aproape 90% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Erste (3 milioane lei), SIF Moldova (2,2 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,8 milioane lei), BRD (1,3 milioane lei, din care un deal de 750.000 de lei), precum şi de deal-urile cu titlurile Transelectrica şi OMV Petrom.

Market makerii pe titlurile băncii au ridicat preţul de la BVB cu 3% încă de la deschidere pentru a-l aduce la un nivel în imediata apropiere a cotaţiei de la Viena, unde este piaţa principală a acţiunilor Erste. La mijlocul şedinţei, aceste titluri erau la 106,25 lei (23,78 euro), preţ cu 4,17% peste nivelul de luni.

În acelaşi timp, pe bursa de la Viena, acţiunile Erste avansau cu 2,91%, la 23,9 euro.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Frankfurt erau în creştere cu până la 0,4%, iar piaţa de la Paris era în stagnare.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: Obligațiile de bune practici privind transparența conținutului general de AI în UE devin aplicabile de la 2 august 2026
ANCOM: Obligațiile de bune practici privind transparența conținutului general de AI în UE devin aplicabile de la 2 august ...
Obligaţiile prevăzute în Codul de bune practici privind transparenţa conţinutului generat de Inteligenţa Artificială (AI), publicat de Comisia Europeană (CE), devin aplicabile începând cu......
De ce diamantele nu sunt aur: ascensiunea și declinul unei iluzii de lux
De ce diamantele nu sunt aur: ascensiunea și declinul unei iluzii de lux
Există active care devin valoroase prin raritate și active care devin valoroase prin încredere. Diferența pare subtilă, ...
Piața românească de iGaming în 2026: cum a evoluat mediul digital
Piața românească de iGaming în 2026: cum a evoluat mediul digital
Industria iGaming este una dintre cele mai dinamice în România. Reglementările succesive, dezvoltarea tehnologiei și ...
Ar putea fi tranzacţia deceniului în media din România. Cu cine discută turcii de la KANAL D vânzarea trustului – PAGINADEMEDIA.ro
Ar putea fi tranzacţia deceniului în media din România. Cu cine discută turcii de la KANAL D vânzarea trustului – ...
Se pregăteşte ceea ce ar fi tranzacţia ultimilor ani în media din România. Potrivit informaţiilor aflate în exclusivitate ...