Acţiunile Oltchim au urcat cu 14% în prima parte a zilei

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,38% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă cu un rulaj de doar 1,4 milioane lei şi în care acţiunile combinatului chimic Oltchim (OLT) au continuat să urce accelerat, cu 14%.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 10:57
Acţiunile Oltchim au urcat cu 14% în prima parte a zilei

Acţiunile Oltchim au crescut puternic încă de joi, când au avansat cu 8,53% după ce premierul Victor Ponta a declarat că privatizarea companiei va avea loc „lunile acestea”. Investitorii au continuat să ridice preţurile şi în şedinţei de vineri, astfel că la mijlocul zilei titlurile companiei erau cotate la 0,798 lei, şi erau cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 260.000 de lei.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au continuat să înregistreze variaţii reduse, pe volume reduse de tranzacţionare.
Astfel, la ora 13:04, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,61%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,21% sub închiderea de joi.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în creştere nesemnificativă, cu 0,07%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,33%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pe de altă parte, noul indice al BVB, BET-BK, avansa cu 0,25%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de 1,4 milioane lei (320.000 de euro), valoare de aproape două ori mai redusă decât rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de 2,5 milioane lei (558.000 de euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai tranzacţionate din piaţă, au înregistrat doar al nouălea rulaj din piaţă, de 75.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,21%, la 0,479 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu 0,6%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care coborau cu până la 1%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
Şase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în staţia CF Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată,......
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri ...
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...