Acţiunile Renault cresc după anunţul francezilor că au renunţat la listarea Ampere

Acţiunile Renault au urcat marţi dimineaţă cu 5%, după ce producătorul auto francez a renunţat la planurile de a lista Ampere, divizia sa de vehicule electrice (EV), schimbând strategia din cauza lipsei de apetit pentru vânzările de acţiuni, pe fondul încetinirii cererii pentru EV, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 13:19
Acţiunile Renault cresc după anunţul francezilor că au renunţat la listarea Ampere

„Avem banii pentru a realiza proiectul aşa cum ni l-am propus, fără a merge pe piaţă. Cred că este de asemenea o veste bună, vă spun că afacerea funcţionează, generează suficient numerar”, le-a spus luni jurnaliştilor şeful Renault, scrie Agerpres.

Acesta a adăugat că Renault discută cu alţi producători auto posibilitatea punerii în comun a platformelor pentru dezvoltarea EV, ceea ce ar putea ajuta industria Europei să concureze cu vehiculele pe baterii mai ieftine din China. Luca de Meo a dat asigurări că nu există nicio legătură între aceste discuţii şi decizia de a renunţa la listarea Ampere.

Analiştii de la Berenberg au arătat că Renault a indicat într-un comunicat că „marje record de profit şi generare solidă de numerar vor fi probabil anunţate în 15 februarie, la publicarea rezultatelor anuale ale companiei….Aceste evoluţii fac mai puţin necesară obţinerea de capital în urma unei potenţiale listări a Ampere”.

Marţi dimineaţă, acţiunile Renault înregistrau un avans de 5% la Bursa de la Paris, după ce în ultimul an au scăzut cu 3%.

Directorul general al Renault, Luca de Meo, miza pe o evaluare cuprinsă între 8 şi 10 miliarde de euro pentru IPO-ul diviziei Ampere, aproape tot atât de mult cât capitalizarea de piaţă a Renault, de 10,1 miliarde de euro.

Conform datelor Bloomberg, piaţa globală pentru IPO (Oferte Publice Iniţiale) a scăzut anul trecut la cel mai redus nivel din peste un deceniu, pe fondul majorării dobânzilor.

Cererea pentru EV s-a redus, o serie de producători auto amânând lansarea de noi modele. Renunţarea la listarea Ampere vine la mai puţin de o săptămână după ce Tesla a previzionat în 2024 „un ritm de creştere semnificativ mai redus”, ceea ce a dus la cel mai scăzut nivel al acţiunilor din ultimele opt luni. Dar Bloomberg încă se aşteaptă la o creştere de 21% a vânzărilor de maşini electrice pe plan global, iar 70% din acestea ar urma să fie complet electrice.

Renault va avea discuţii cu partenerii niponi de alianţă – Nissan aşind Mitsubishi Motors – în privinţa planurilor lor legate de Ampere. Nissan şi-a exprimat angajamentul de a investi în mod independent într-o potenţială listare, a afirmat luni directorul financiar al Renault, Thierry Pieton.

Te-ar mai putea interesa și
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt prețurile acum
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt ...
După scumpirile din această dimineață operate de OMV Petrom, liderul pieței, celelalte mari lanțuri de distribuție a carburanților au crescut prețurile după amiază. ...
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm pe cei din HoReCa să suporte 100% din efectele scăderii consumului”
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm ...
Industria turismului din România şi cea a HoReCa nu trebuie să suporte sută la sută efectele scăderii consumului şi ...
Băncile din zona euro au înăsprit condițiile de creditare, din cauza temerilor generate de instabilitatea politică – studiu BCE
Băncile din zona euro au înăsprit condițiile de creditare, din cauza temerilor generate de instabilitatea politică – ...
Băncile din zona euro au înăsprit accesul companiilor la credite, în trimestrul doi, pe fondul temerilor privind instabilitatea ...
Primăria Galați a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea Falezei Dunării
Primăria Galați a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea Falezei Dunării
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei ...