Adrian Câciu: Am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024

Valabilitatea voucherelor de energie a fost prelungită până la 31 martie 2024, în condiţiile în care termenul iniţial era 31 decembrie 2023, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
AGERPRES - J, 16 nov. 2023, 14:15
Adrian Câciu: Am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024

„Începem cu vestea bună pentru cei care sunt beneficiari de vouchere de energie: am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024. Am formalizat adoptarea acestei măsuri, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie din aceste vouchere până la 31 martie 2024. Termenul iniţial era 31 decembrie 2023”, a precizat Câciu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a precizat că prelungirea a fost aprobată în urma e consultări cu Comisia Europeană şi a unui „dialog pozitiv” avut cu reprezentanţii CE.

De asemenea, Câciu a menţionat că tot în şedinţa de Guvern de joi au fost luate o serie de măsuri în domeniul fondurilor europene, în special cu privire la exerciţiul financiar 2014-2020.

„Pe de altă parte, pentru că avem proiecte în derulare care se încheie la 31 decembrie 2022 am luat o serie de măsuri astfel încât să accelerăm finanţarea acestora, pentru ca beneficiarii să poată depune cererile de rambursare cât mai rapid. Din perspectiva absorbţiei de fonduri europene, am făcut şi o serie de informări la nivelul Guvernului, la acest moment, România are rambursate 85% din fondurile alocate. La momentul când discutăm. la Comisia Europeană sunt spre decontare 2 miliarde de euro, ceea ce ar însemna echivalentul a 92% absorbţie, iar cu ceea ce ne-a propus la nivelul lunii noiembrie să depunem către Comisia Europeană 1,4 miliarde de euro – dar acestea se vor deconta anul viitor – o să ajungem undeva după trimestrul unu 2024, gradul de absorbţie pe care îl ţintim este de 98%. Spre deosebire de exerciţiu financiar anterior, care la momentul încheierii finanţării, respectiv „n +2″ – 2015, s-a încheiat cu un grad absorbţie de 52%, iar la momentul închiderii programelor 2007-2013, s-a încheiat cu un grad de absorbţie de 92%”, a adăugat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

El a mai transmis că mai sunt o serie de elemente care ajută din perspectiva finanţării noului cadrul financiar multianual 2021-2027.

„Amintesc faptul că la acest moment sunt apeluri lansate de peste 16 miliarde de euro şi avem pregătite apeluri de încă 9 miliarde de euro, astfel încât la final de an foarte mulţi beneficiari să poată să depună proiecte pe noul cadru financiar multianual”, a mai spus Adrian Câciu.

Te-ar mai putea interesa și
Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești. Cele mai rapide conexiuni la internet nu sunt în București sau Cluj
Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești. Cele mai rapide conexiuni la internet ...
Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de Autoritatea Națională pentru......
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru cei care pleacă din România
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru ...
Autorităţile americane introduc o nouă măsură de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii Ebola. Începând ...
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, ...
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...