Bilanț neașteptat pentru afacerea de familie a lui Mugur Isărescu: Face bani, dar nu mai este „mina de aur” din anii pandemiei

Afacerea cu vin a familiei Isărescu merge pe plus, însă dă semne de stagnare și nu mai are marje uriașe ale profitului.
Economica.net - vin, 12 iun. 2026, 22:44
Bilanț neașteptat pentru afacerea de familie a lui Mugur Isărescu: Face bani, dar nu mai este „mina de aur” din anii pandemiei

Firma viticolă din Drăgășani, deținută de familia lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 6,16 milioane de lei, în ușoară creștere față de 6,04 milioane de lei în 2024, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor și consultate de Economica.net.

Chiar dacă afacerea cu vin a lui Isărescu este pe plus, profitul de 400.000 de lei, circa 80.000 de euro, este mai mic față de anii de glorie 2022 și 2023, atunci când business-ul genera profituri anuale de 1,1-1,3 milioane de lei.

Anul cu cel mai mare profit raportat a fost 2020, cu aproape două milioane de lei.

Isărescu vinde vin constant, însă cifrele indică și o stagnare. Cifra de afaceri a crescut foarte puțin în 2025, la 6,16 milioane de lei.

În plus, dacă în trecut afacerea cu vin a guvernatorului uimea prin marja de profit uriașă pe care o realiza față de giganții Cotnari sau Jidvei, de 18% în 2023, de exemplu, această marjă a coborât la 6,5%.

Cifrele din bilanțul firmei mai arată că datoriile s-au redus în ultimul an cu peste 800.000 de lei, la 6,3 milioane de lei.

Mugur Isărescu deține 54,01% din Măr SRL, restul asociaților fiind soția acestuia, Elena, care deține 25,39%, și copiii lor, Costin și Lăcrămioara, fiecare cu 10,3% din firmă, potrivit Termene.ro.

Vinurile Casa Isărescu produse la podgoria din Drăgășani sunt comercializate și în lanțurile marilor retaileri precum Annabella, Kaufland, Mega Image, Metro, Profi și Selgros. Crama produce vinuri din soiurile Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Crâmpoșie selecționată, Tămâioasă Românească, Merlot, Negru de Drăgășani și Syrah.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Renault Group și John Cockerill au prezentat Forefront Concept, o dronă terestră polivalentă telecomandată care deschide calea către noi capabilități de intervenție atât în domeniul......
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Credex Bank, deţinută de Dan Constantin Ostahie, e condusă de Cătălin Răsvan Radu, desemnat în funcţia de preşedinte ...
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
Prioritățile României în materie de investiții feroviare se extind tot mai mult către conexiunile transfrontaliere, ...
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, ...