AFIR: Target de 1 miliard euro în 2019 din fondurile europene alocate prin PNDR 2020

Ţinta anului 2019 în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 este de cel puţin un miliard de euro, ceea ce ridică rata de absorbţie la 53%, potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) într-un comunicat.
Economica.net - joi, 10 ian. 2019, 16:48
AFIR: Target de 1 miliard euro în 2019 din fondurile europene alocate prin PNDR 2020

„Ţinta de absorbţie a fost stabilită având în vedere previziunile de plată trimestriale de la nivelul Centrelor regionale ale AFIR, respectiv 554 milioane de euro pentru proiectele de investiţii, precum şi suma de aproximativ 498,5 milioane de euro pentru plăţile compensatorii”, se arată în comunicat.

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a avut miercuri prima întâlnire de lucru cu reprezentanţii AFIR în vederea analizei activităţii agenţiei şi stabilirii ţintei de absorbţie pentru anul 2019.

În cadrul discuţiilor au fost analizate problemele întâmpinate în accesarea şi implementarea proiectelor de investiţii finanţate de către AFIR, stadiul implementării PNDR 2014 – 2020 la finalul anului trecut, precum şi calendarul sesiunilor de primire a proiectelor din acest an.

Conform datelor AFIR, din totalul plăţilor pentru proiectele de investiţii pe care AFIR le va efectua în cursul acestui an, la nivelul Centrului regional 1 nord-est, Iaşi, au fost prevăzute plăţi în valoare de 88,8 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 2 sud-est, Constanţa, plăţi de 101,08 milioane de euro, la Centrul regional 3 sud, Târgovişte – 46,6 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 4 sud-vest, Craiova – 65,56 milioane de euro.

De asemenea, la nivelul Centrului regional 5 vest, Timişoara, au fost previzionate plăţi de 58,21 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 6 nord-vest, Satu Mare, de 109,42 milioane de euro, la Centrul regional 7 centru, Alba Iulia, suma estimată totalizează de 60,99 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 8, Bucureşti, plăţi în valoare de 23,66 milioane de euro.

„Este important să nu pierdem nicio zi şi să stabilim obiectivele pentru anul 2019, astfel încât să aducem în ţară toţi banii disponibili de la Uniunea Europeană. Prin proceduri corecte, prin respectarea metodologiei de lucru, prin exerciţiul muncii dumneavoastră şi cu implicarea tuturor, ştim cu toţii că dacă nu finalizăm un proiect, pierdem bani”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

La rândul său, şeful AFIR, Adrian Chesnoiu, a susţinut că 2019 este un an crucial „în care avem de asigurat implementarea PNDR 2020, dar şi pilotarea noului program”. „Trebuie să depunem un efort mai mare în acest an pentru a putea asigura implementarea cu succes a viitorului exerciţiu financiar. Este o situaţie unică în care putem construi un Plan National Strategic adaptat exact la nevoile imediate ale mediului rural şi ale agriculturii din România”, a spus Chesnoiu.

Până în prezent, AFIR a primit solicitări de fonduri în valoare de peste 8,4 miliarde de euro, a încheiat contracte în valoare de 4,35 miliarde de euro şi a plătit beneficiarilor Programului 4,12 miliarde de euro. Gradul de absorbţie a fondurilor europene derulate prin PNDR 2020 este de aproximativ 44%.

În ultimii doi ani, AFIR a atins ţintele de absorbţie stabilite de 1,4 miliarde de euro pentru anul 2017, respectiv 1,2 miliarde pentru 2018.

Numai în cursul anului 2018, AFIR a primit 12.197 de solicitări de finanţare pe PNDR 2020 în valoare de 1,36 miliarde de euro, din care au fost selectate 7.224 de proiecte, însumând peste 1 miliard de euro. Astfel, contractele de finanţare încheiate anul trecut sunt în număr de 8.986, în valoare de aproximativ 1,17 miliarde de euro.

De la demararea PNDR 2020 şi până în prezent, AFIR a primit 55.830 solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 8,3 miliarde de euro, din care au fost selectate pentru finanţare 29.938 de cereri cu o valoare de 4,22 miliarde de euro.

AFIR a încheiat contracte de finanţare cu 50.881 de beneficiari ai Programului, în valoare de peste 4,3 miliarde de euro, aici fiind incluse şi contracte de finanţare preluate prin procedura de tranziţie dintre programe, contracte ce însumează 432,7 milioane de euro.

Alocarea prin PNDR 2020 este de 9,46 miliarde de euro, din care 8,12 miliarde de euro contribuţia fondului european agricol pentru dezvoltare rurală şi 1,34 miliarde de euro din contribuţie naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Alături de grupul Renault, un obișnuit al ultimelor expoziții auto europene, grupurile BMW și Stellantis ar putea participa la ediția din acest an a salonului de la Paris....
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Sud-Est, a prezentat rezultate operaționale în creștere ...
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia ...
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere ...