AFIR va acorda sprijin financiar unui număr de 354 de proiecte, destinate unor investiții neagricole în zonele rurale

Un număr de 354 de proiecte de investiţii au fost selectate pentru finanţare cu fonduri nerambursabile în valoare totală de 24,7 milioane de euro, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în planurile de afaceri, în urma procesului de evaluare şi de selecţie, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 20:14
AFIR va acorda sprijin financiar unui număr de 354 de proiecte, destinate unor investiții neagricole în zonele rurale

AFIR a publicat Raportul de selecţie lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Experţii AFIR au evaluat în total 4.050 de cereri de finanţare depuse în cadrul primei etape, care a avut un prag de calitate a proiectelor de 40 de puncte. Suma solicitată prin cererile de finanţare depuse online pe www.afir.info a fost de 262,1 milioane euro, alocarea financiară totală pentru întreaga sesiune fiind de 50 de milioane de euro.

„Din totalul cererilor de finanţare depuse la AFIR, 1.002 proiecte, cu o valoare totală de 64,7 milioane euro, au fost declarate eligibile, dar fără finanţare – aceste proiecte nu au putut să fie selectate pentru finanţare din cauza faptului că a fost depăşită suma totală alocată. Alte 236 de proiecte, în valoare de 14,9 milioane euro, au fost declarate neconforme, iar 2.424 de proiecte, în valoare de 155,4 milioane euro, au fost evaluate ca neeligibile pentru finanţare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit AFIR, sprijinul public nerambursabil prin această submăsură se acordă sub formă de sumă forfetară, în funcţie de tipul investiţiei.

Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepţia activităţilor de producţie, pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro pentru un proiect.

„Activităţile pentru care se solicită finanţare prin submăsura 6.2 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, servicii turistice în mediul rural, producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producţia de ţesături etc.”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase focare de pestă porcină africană, a anunţat marţi Ministerul sârb al......
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Turismul elen a demonstrat în primele cinci luni din 2026 o rezilienţă solidă, pe fondul turbulenţelor geopolitice, ...