Inspectorul şcolar general din judeţ, Marius Gondor, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a depus, zilele trecute, cererea pentru alocarea resurselor financiare prin următorul buget.
„Lucrările sunt suspendate, nu s-a rezolvat problema cu racordul la reţeaua de electricitate, care nu se poate face fără recepţia finală. Pentru recepţie, mai sunt necesare amenajări interioare şi alte mici lucrări”, a spus Gondor.
El a precizat că cele mai costisitoare amenajări sunt prevăzute sala festivă clădirii, care conform proiectului ar trebui să aibă o scenă şi echipamente specifice.
Construirea noii clădiri a avut termenul iniţial de finalizare în 2013, însă, de-a lungul timpului, finanţările de la Guvern au fost oprite, astfel că proiectul a fost întârziat. În ultimii ani, lucrările au fost reluate şi au fost aproape finalizate, dar finanţarea s-a oprit când trebuia amenajată sala festivă.
În toamna anului trecut, în urma unui accident în care un copil a fost rănit în vechiul sediu degradat al Palatului Copiilor, autorităţile au promis că în câteva săptămâni se va realiza o recepţie parţială a noului imobil care, în afară de sala festivă, este complet mobilat şi gata de utilizat. Însă nu s-a reuşit realizarea racordului la electricitate fără recepţia finală.
În prezent, activităţile Palatului Copiilor, la care sunt înscrişi aproximativ 2.500 de copii, au loc în clădiri diferite ale unor şcoli.