Agricultorii care se asociază în cooperative vor putea beneficia de facilităţi fiscale de la UE

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o ordonanţă de modificare şi completare a OG 37/2005, o serie de reglementări prin care se introduce posibilitatea înfiinţării grupurilor şi organizaţiilor de producători în domeniul agricol şi silvic cu sprijin financiar disponibil prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, informează Biroul de presă al Executivului, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 26 aug. 2015, 15:42
Agricultorii care se asociază în cooperative vor putea beneficia de facilităţi fiscale de la UE

‘Astfel, se va asigura sprijin pentru înfiinţarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, în scopul adaptării producţiei acestora la cererile pieţei, comercializării comune a bunurilor pe piaţă, centralizării vânzărilor şi aprovizionării cumpărătorilor cu ridicata, precum şi îmbunătăţirii proceselor de organizare şi inovare’, precizează sursa citată.

Totodată, se introduc noi criterii pentru recunoaşterea grupurilor şi organizaţiilor de producători. Ordonanţa stabileşte că un grup sau o organizaţie de producători trebuie să îndeplinească o serie de criterii generale: să fie constituit/ă din cel puţin cinci membri care au calitatea de producători agricoli şi/sau silvici; să deţină un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare şi urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a producţiei membrilor; să dispună de personal calificat corespunzător grupei de produse şi/sau produselor pentru care este recunoscut/ă sau să îşi prevadă în actul constitutiv ca în primul an de la recunoaştere să dispună de acest personal sau să contracteze servicii de specialitate.

În ceea ce priveşte criteriile specifice, se prevede că, începând cu al doilea an de la recunoaşterea ca grupuri sau organizaţii ale producătorilor, acestea trebuie să dovedească prin evidenţă contabilă, pentru anul anterior, valoarea minimă a producţiei comercializate în comun pentru grupa de produse, respectiv produsele pentru care a obţinut recunoaşterea.

‘Valoarea minimă este stabilită la 30.000 de euro, echivalent în lei, pentru grupurile de producători, şi de 100.000 de euro, echivalent în lei, pentru organizaţiile de producători. De asemenea, grupurile şi organizaţiile de producători trebuie să dovedească faptul că cel puţin 51% din producţie provine de la proprii membri’, precizează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă
Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă
Raiffeisen Bank a transmis în această seară un comunicat de presă în care spune că nu a solicitat în instanță blocarea unei eventuale amenzi, "așa cum a fost afirmat în spațiul public. O......
Trump anunță reluarea bombardamentelor americane asupra Iranului
Trump anunță reluarea bombardamentelor americane asupra Iranului
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri reluarea atacurilor aeriene împotriva Iranului, în urma doborârii ...
Afacerea Epstein. Bill Gates a fost audiat de o comisie a Congresului SUA. Magnatul spune că nu a știut nimic din activitatea infracțională a celebrului pedofil
Afacerea Epstein. Bill Gates a fost audiat de o comisie a Congresului SUA. Magnatul spune că nu a știut nimic din activitatea ...
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezminţit miercuri, în faţa unei comisii a Congresului american, că ...
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a aprobat două acte normative pentru reglementarea inteligenței artificiale și a ironizat imaginile în care apare dezbrăcată
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a aprobat două acte normative pentru reglementarea inteligenței artificiale și a ...
Guvernul italian a aprobat miercuri două acte normative pentru reglementarea Inteligenţei Artificiale (IA), descrise de ...