AIEA: Forțele ruse se află lăngă cea mai mare centrală nucleară din Ucraina

Forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina, a comunicat luni Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA), reiterându-şi "profunda preocupare" în legătură cu aceasta, în cincea zi de război, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 28 feb. 2022, 23:48
AIEA: Forțele ruse se află lăngă cea mai mare centrală nucleară din Ucraina

Pentru moment, cele şase reactoare ale centrale din Zaporojia (est) sunt „în siguranţă”, potrivit datelor primite de AIEA, informată cu regularitate despre evoluţia situaţiei pe teren de către autorităţile ucrainene.

Trupele ruse „operează în apropierea centralei”, dar nu au preluat controlul acesteia deocamdată, precizează AIEA.

Directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, a avertizat încă o dată „împotriva oricărei acţiuni care ar putea ameninţa securitatea” siturilor nucleare din Ucraina.

O reuniune a Consiliului guvernatorilor este prevăzută pentru miercuri la Viena, sediul Agenţiei, pentru a discuta despre „riscurile reale” ridicate de conflict.

Ucraina dispune de patru centrale nucleare în activitate, care furnizează circa jumătate din electricitatea necesară ţării, şi mai multe depozite radioactive, între cel de la Cernobâl, scena celei mai mari catastrofe nucleare din istorie în 1986.

„Un accident ar putea avea consecinţe grave pentru sănătatea publică şi mediul înconjurător”, a insistat Grossi, subliniind de asemenea „importanţa” ca echipele aflate la faţa locului să continue să lucreze normal şi „să se poată odihni”.

La centrala Cernobâl, cucerită de ruşi, şeful echipei nu a mai fost înlocuit din 24 februarie, a semnalat Agenţia.

AIEA semnalase de altfel duminică două incidente survenite la depozite de deşeuri, dintre care unul la Kiev, lovit de rachete. „Totuşi nu au fost raportate avarii la clădire sau emisii radioactive”, a indicat Agenţia

Zaporojia este cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu o putere instalată de 5.700 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...