Air France a ajuns la un acord cu piloţii privind dezvoltarea subsidiarei low-cost Transavia

Air France-KLM, al doilea transportator european, a ajuns la un acord cu sindicatele piloţilor privind dezvoltarea subsidiarei sale low-cost Transavia, motivul grevei de 14 zile declanşate în septembrie, transmite RFI.
Economica.net - vin, 17 oct. 2014, 11:31
Air France a ajuns la un acord cu piloţii privind dezvoltarea subsidiarei low-cost Transavia

Flota Transavia va fi extinsă dar sediul societăţii va rămâne în Franţa. După săptămâni de negocieri dificile, conducerea Air France şi principalul sindicat al piloţilor, SNPL, au acceptat ca flota Transavia să fie majorată cu până la 37 de avioane până în 2017. Limita maximă va fi de 40 de aeronave, faţă de 17 în prezent, conform sindicatului.

Deşi cererea greviştilor privind un contract unic pentru toţi piloţii companiei nu a fost acceptată, piloţii Air France care se vor muta de bunăvoie la Transavia îşi vor menţine actualele contracte. Piloţii Transavia zboară anual 700-800 de ore, mai mult faţă de media de 600 de ore la Air France, la zborurile pe distanţe medii, scrie Agerpres.

Greva de 14 zile declanşată în septembrie avea ca scop împiedicarea dezvoltării Transavia Europe, înregistrată în Portugalia, care ar fi dus la modificarea contractelor piloţilor.

Air France este în proces de reorganizare, urmând să renunţe la 2.800 de angajaţi, pentru a face faţă concurenţei companiilor low-cost, cum ar fi EasyJet şi Ryanair.

Pierderile provocate de grevă se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro. Mii de zboruri Air France-KLM au fost anulate în perioada 15-28 septembrie în urma unei greve a piloţilor îngrijoraţi de planurile companiei de a dezvolta subsidiara low-cost Transavia France. Cifrele publicate de Air France-KLM arată că traficul companiei în luna septembrie a scăzut cu 16,3% în cazul pasagerilor, până la 5,7 milioane, şi cu 17,7% pentru cargo.

Înaintea grevei, Air France-KLM miza în acest an pe un profit operaţional brut cuprins între 2,2 şi 2,3 miliarde de euro. În prezent această prognoză a fost redusă până la 1,7-1,8 miliarde de euro. În aceste condiţii, conducerea companiei a recunoscut că obiectivul vizând revenirea Air France pe profit în acest an nu va fi atins.

Air France-KLM, companie la care statul francez deţine un pachet de acţiuni de aproximativ 16%, este al doilea mare transportator aerian după grupul german Lufthansa. În 2013 Air France-KLM a înregistrat o pierdere netă de 1,83 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...