Ajutor pentru Dacia – Ministrul Economiei: Am discutat cu ministrul Muncii despre necesitatea prelungirii Kurzarbeit

Pentru depăşirea noilor provocări de ordin financiar cu care se confruntă personalul de la Dacia Mioveni trebuie avute în vedere mai multe aspecte dar, pentru moment, am discutat cu ministrul Muncii despre necesitatea prelungirii Kurzarbeit, pentru că prioritatea este să menţinem oamenii pe posturi, a declarat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, aflat în vizită la uzina din Argeş.
AGERPRES - mar, 05 apr. 2022, 14:11
Ajutor pentru Dacia - Ministrul Economiei: Am discutat cu ministrul Muncii despre necesitatea prelungirii Kurzarbeit

„Mă aflu aici pentru a discuta cu oamenii care muncesc la Uzina Dacia Mioveni. Am avut un dialog constant cu conducerea Dacia, dar am vrut să discut şi cu salariaţii. Ştiu că pentru depăşirea noilor provocări de ordin economic – financiar cu care se confruntă personalul de aici trebuie să avem în vedere mai multe aspecte, dar pentru moment am discutat cu ministrul Muncii despre necesitatea prelungirii Kurzarbeit. Prioritatea noastră este să menţinem oamenii pe posturi”, a declarat Florin Spătaru, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis AGERPRES, Florin Spătaru a răspuns invitaţiei celor de la Dacia de a vizita platforma de la Mioveni, respectiv cele trei uzine: Montaj Vehicule, Motoare H4, Presaj – TGSE.

Deşi afectată de restricţiile din perioada pandemiei şi de criza semiconductorilor, Dacia a fost unul dintre primii reprezentanţi ai industriei auto care au răspuns invitaţiei Ministerului Economiei în cadrul task-force-ului organizat la nivelul autorităţii centrale ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, implicit a impunerii de sancţiuni împotriva Rusiei.

În acest context, discuţiile din cadrul vizitei s-au axat pe găsirea de soluţii de sprijin pentru Uzina Dacia Mioveni, care a fost nevoită în ultima perioadă să reducă programul de lucru sau chiar să întrerupă activitatea, ceea ce a dus la nemulţumiri în rândul angajaţilor.

„Industria auto este direct afectată de conflictul militar declanşat în Ucraina, dar şi de criza semiconductorilor, de criza de materii prime critice la care s-a adăugat criza pandemică şi creşterea preţurilor la energie, dar mă bucur că cei de la Automobile Dacia şi Renault Group au făcut eforturi pentru menţinerea activităţii companiei”, a afirmat Spătaru.

În ceea ce priveşte măsurile pe termen lung, pentru depăşirea crizei semiconductorilor care afectează întreaga industrie auto, ministrul Economiei a spus că ministerul de resort are în vedere o serie de măsuri pentru începerea exploatării de materii prime critice pentru producţia de semiconductori şi investiţii în microelectronică prin PNRR, proiect pentru care sunt alocate fonduri de 500 de milioane de euro prin Ministerul Economiei.

Modelul nemţesc Kurzarbeit presupune subvenţionarea de către stat a timpului redus de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus capăt celor 16 ani de guvernare neîntreruptă a lui Viktor Orbán. Victoria......
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania și Slovenia
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania ...
Comisia Europeană a aprobat, joi, schemele de ajutor de stat prin care se oferă o reducere temporară a preţurilor energiei ...
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56 de miliarde de lei în 2025, ...