Alertă: Anul acesta avem de 20 de ori mai multe cazuri de rujeolă decât în 2010

Numărul cazurilor de rujeolă a crescut de aproape 20 de ori în acest an faţă de 2010, respectiv de la 193 la 3.270. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate în judeţele din zona de nord-vest a ţării, respectiv în judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu-Mare, informează Ministerul Sănătăţii.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 17:03

În 2010 au fost confirmate în toată ţara 193 de cazuri de îmbolnăvire cu rujeolă, în 2011 numărul acestora a crescut la 3.270 de îmbolnăviri. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate în judeţele din nord-vestul ţării, respectiv în Bihor – 560 de cazuri, Cluj – 462, Maramureş – 422, Sălaj – 341 şi Satu Mare – 319 cazuri, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Şi numărul cazurilor de rubeolă a crescut anul acesta de aproape trei ori faţă de anul trecut. Dacă în 2010 au fost înregistrate 350 de cazuri de rubeolă, anul acesta au fost confirmate 1.064 de cazuri.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în toată zona europeană există o evoluţie a numărului cazurilor de rubeolă şi rujeolă, în acest context şi România este afectată.

Principala cauză a îmbolnăvirilor se datorează absenţei vaccinării la grupele de vârstă eligibile, cuprinse în calendarul de vaccinare gratuită al Ministerului Sănătăţii.

Comunităţile cele mai afectate au fost cele de romi

În anul 2010, comunităţile cele mai afectate au fost cele de romi, care au copii nevaccinaţi. În acest an, infecţia s-a extins şi la copii nevaccinaţi din unităţile de învăţământ preşcolar şi şcolar.

Direcţiile de sănătate publică au intervenit în focare, iar pentru stoparea extinderii numărului de îmbolnăviri au vaccinat suplimentar persoanele care până atunci nu au fost imunizate. Ministerul Sănătăţii a dispus organizarea unei campanii suplimentare de vaccinare în toate colectivităţile în care există riscul creşterii numărului de îmbolnăviri.

Te-ar mai putea interesa și
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
Uniunea Europeană va reacţiona "ferm" la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial încheiat vara trecută, a avertizat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene,......
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să elaboreze un "plan B" pentru a finanţa Ucraina, ...
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat joi că armata "nu este pregătită" în acest moment să escorteze ...
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană a anunţat joi că a bombardat o instalaţie în Iran, care - potrivit ei - era utilizată pentru producerea ...