Alertă la graniţa cu România. Ungaria confirmă descoperirea primului focar de pestă porcină africană la porci domestici

Ungaria - Autorităţile au ordonat sacrificarea a 3.000 de porci dintr-o fermă, după descoperirea primului focar de pestă porcină africană în rândul porcilor domestici, a anunţat joi Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) într-un comunicat de presă, preluat de Reuters.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 15:59
Alertă la graniţa cu România. Ungaria confirmă descoperirea primului focar de pestă porcină africană la porci domestici

Ungaria – Virusul pestei porcine africane, care este inofensiv pentru oameni, dar extrem de contagios şi mortal la porci, a fost raportat la o fermă din satul Vallaj, în judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg, din nord-estul Ungariei, scrie Agerpres.

„Sacrificarea efectivului de aproximativ 3.000 de porci este în curs de desfăşurare şi are loc o anchetă epidemiologică pentru a determina originea infecţiei şi posibila răspândire ulterioară a acesteia”, a informat Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria. În comunicatul de presă se precizează că autorităţile au desemnat o zonă de protecţie şi una de monitorizare în jurul fermei unde a fost descoperit virusul.

Pesta porcină africană s-a răspândit din Africa în Europa şi Asia şi a ucis sute de milioane de porci, ceea ce a dus la restricţii comerciale şi a afectat piaţa mondială a cărnii. În ultimii ani, au fost detectate cazuri de pestă porcină africană care au condus la sacrificarea porcilor în mai multe ţări din Europa, precum Croaţia, Spania, Germania, Italia şi Estonia.

Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a avertizat că focarul descoperit la ferma din satul Vallaj ar putea provoca pagube economice semnificative.

Datele statistice oficială arată că, la sfârşitul anului 2025, Ungaria avea aproximativ 2,9 milioane de porci domestici.

Te-ar mai putea interesa și
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe faţă de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din......
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la ceremonia organizată ...
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Noi explozii au zguduit Riadul duminică dimineaţa, după ce autorităţile au emis mesaje de alertă, în timp ce rebelii ...
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Constructorul german de automobile premium Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat duminică o investiţie ...