Alexandru Rogobete: Am semnat un acord pentru stabilirea prețurilor și rambursarea medicamentelor. 12 state europene colaborează pentru îmbunătățirea modului în care se iau aceste decizii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat semnarea acordului de parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale pentru demararea proiectului CAPRICORD, prin care autorităţile responsabile de stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor din 12 state europene lucrează împreună pentru a îmbunătăţi modul în care sunt luate aceste decizii
AGERPRES - mar, 20 ian. 2026, 20:04
Alexandru Rogobete: Am semnat un acord pentru stabilirea prețurilor și rambursarea medicamentelor. 12 state europene colaborează pentru îmbunătățirea modului în care se iau aceste decizii

„Astăzi am semnat acordul de parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România pentru demararea Acordului de Grant CAPRICORD, o acţiune comună finanţată prin programul EU4Health, cu sprijinul Comisiei Europene, prin HADEA, şi coordonată de NEAK Ungaria. Ministerul Sănătăţii din România este beneficiar al acestui grant, care începe din această lună şi se va derula pe o perioadă de trei ani”, a scris Rogobete, marţi, pe Facebook.

Potrivit ministrului, prin CAPRICORD, autorităţile responsabile de stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor din 12 state europene lucrează împreună pentru a îmbunătăţi modul în care sunt luate aceste decizii, acesta fiind un demers de cooperare europeană, de creştere a transparenţei.

„Pentru pacient, acest proiect înseamnă reguli mai clare, decizii mai uşor de înţeles şi soluţii mai bine adaptate realităţilor medicale. Înseamnă ca vocea pacientului şi experienţa profesioniştilor din sănătate să conteze mai mult atunci când se decide dacă un medicament este rambursat, în ce condiţii şi pentru cine”, a arătat ministrul Sănătăţii.

În acelaşi timp, afirmă Alexandru Rogobete, cooperarea europeană oferă autorităţilor naţionale instrumente comune pentru a gestiona mai bine „incertitudinile”, mai ales în cazul terapiilor inovatoare sau al medicamentelor orfane, acolo unde dovezile sunt limitate, iar presiunea asupra bugetelor este ridicată.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...