Aliant, companie românească de IT, a încheiat 2022 cu venituri consolidate de 12,6 milioane euro, în creștere cu 23% față de 2021

Compania românească Aliant, integrator IT și furnizor de servicii de transformare digitală a afacerilor, anunță încheierea anului 2022 cu venituri consolidate de 12,6 milioane de euro, în creștere cu 23% față de anul 2021.
Lidia Neagu - joi, 09 feb. 2023, 18:13
Aliant, companie românească de IT, a încheiat 2022 cu venituri consolidate de 12,6 milioane euro, în creștere cu 23% față de 2021

„Considerăm că 2022 a fost un an bun pentru Aliant. Am avut creșteri ale cifrei de afaceri pe toate diviziile noastre, atât Printing (incluzând distribuția), cât și IT infrastructure sau Digital/Hyper Automation. Suntem în continuare exploratori când vine vorba despre idei sau tehnologii noi pe care le evaluăm și, după caz, le includem în strategia noastră, ceea ce se dovedește a fi o formulă de care piața are nevoie în acest moment.

Credem că urmează o perioadă foarte interesantă din perspectiva schimbărilor și noilor tehnologii, care vor impacta modele de business și moduri de lucru. Mă refer în special la AI, dar și la alte tendințe din lumea tehnologiei, care tind să se accelereze. Noi ne-am definit un portofoliu de Digital/Hyper Automation în care am inclus tehnologii precum RPA, Chatbots, Low Code și XR – extended reality, AR și VR, Metaverse, dar există deja oportunități noi pe care le investigăm”, declară Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant.

Principalii piloni de dezvoltare ai companiei, respectiv serviciul de distribuție de printing și divizia de vânzări directe, au înregistrat o creștere cu 2 cifre, având astfel o contribuție majoră la cifra de afaceri consolidată. Veniturile s-au situat într-o traiectorie ascendentă atât pentru activitățile de vânzare de produse și soluții, cât și pentru cele de servicii. Pe acestea din urmă Aliant mizează cu prioritate în strategia sa de dezvoltare, aflându-se în centrul planurilor de expansiune ale companiei pentru 2023.

Pentru anul în curs, Aliant estimează o creștere a cifrei de afaceri, în urma celor două direcții strategice stabilite pentru 2023: creșterea prin achiziții și diversificarea portofoliului, cu accent pe soluții cu valoare adăugată cât mai mare și pe servicii. Compania își propune să continue să identifice zone unde poate inova, rezolva mai bine problemele de business și recomanda pieței soluții de top, în special axate pe digital transformation. Obiectivul pentru 2023 este de accelerare a creșterii organice, fiind deja implementate schimbări în set-up-ul organizațional care să o susțină.

În ceea ce privește achizițiile, zonele de interes sunt în sfera start-up-urilor, precum și a companiilor, pentru consolidarea prezenței pe piață, atât în zona de Printing, cât și în cea de IT și Digital/Hyper-Automation. Principalele criterii de evaluare sunt existența unor produse, soluții și servicii care rezolvă probleme reale, au potențial bun de scalare și au în spate fondatori sau o echipă de management competentă și cu viziune.

Conform estimărilor Aliant, piața IT crește și va continua această tendință, într-un mod accelerat, în următorii ani. Se poate observa o dezvoltare mai mare din punct de vedere al resurselor și competențelor IT către freelancing, ceea ce va determina o evoluție a numărului de micro-întreprinderi. Tendințele din viitorul apropiat vor fi sub semnul externalizării, având în vedere dificultatea de a găsi competențe IT, o atenție crescută fiind îndreptată spre impactul pe care AI îl va avea în următorii ani în zona de programare software. Alte cuvinte cheie pentru domeniul tehnologiei, în 2023, vor fi Cloud, care va continua să se dezvolte, AI, care își va face simțită prezența din ce în ce mai mult în toate ariile de activitate, și Cyber Security, unde atacurile informatice vor câștiga probabil titlul de maladia cea mai răspândită din lumea afacerilor.

Aliant este un integrator IT și furnizor de managed services a cărui misiune este aceea de a contribui la dezvoltarea competitivă, eficientă și sustenabilă a clienților săi prin folosirea celor mai avansate tehnologii. Obiectul principal de activitate al companiei constă în servicii de transformare digitală a afacerilor, utilizând, printre altele, soluții de automatizare/RPA, asistenți virtuali, realitate augmentată, securitatea datelor, managementul documentelor și printing.

Te-ar mai putea interesa și
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Portofelele sunt folosite pentru a păstra criptomonedele și, datorită lor, fiecare investitor poate fi propria sa „bancă”. Deoarece au atras un interes deosebit, merită să aprofundăm un......
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful Eurohold contestă autoritatea CITR, numit lichidator de Tribunal: „Nu a fost desemnat legal”
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful ...
Assen Christov, președintele Eurohold, grupul bulgar din care făcea parte și falimentara Euroins România, contestă agresiv ...
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Ritmul exporturilor de grâu din Europa va încetini în a doua jumătate a acestui an comercial din cauza concurenței puternice ...
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie 2024
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie ...
La 30 iunie 2024, programul dedicat agricultorilor, prin care creditele gen Rural Plus sunt garantate în proporție de 90% ...