ANAF a elaborat procedura de administrare a marilor contribuabili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul propriu procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, formularele privind situaţia obligaţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit unui comunicat al instituţiei. 
Economica.net - vin, 03 feb. 2017, 14:17
ANAF a elaborat procedura de administrare a marilor contribuabili

ANAF menţionează că elaborarea acestui act normativ a avut în vedere corelarea prevederilor referitoare la activitatea de administrare a marilor contribuabili atât cu modificările legislative survenite în ultima perioadă, cât şi cu modificările care au avut loc în structura organizatorică a organelor fiscale centrale, inclusiv a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili.

De asemenea, ANAF reaminteşte că în luna decembrie 2016, în Monitorul Oficial, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili prin care au fost adaptate criteriile de selecţie a contribuabililor mari care sunt administraţi de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili începând cu anul 2017, în vederea creşterii eficienţei activităţii de administrare a contribuabililor şi a îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare.

Tot atunci a fost emis şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.675/22.12.2016 pentru aprobarea numărului de contribuabili mari şi mijlocii, a Listei marilor contribuabili şi a Listei contribuabililor mijlocii. Aceste liste, împreună cu lista sediilor secundare ale contribuabililor mari şi mijlocii sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme la facturi şi aprovizionarea cu apă pentru americani
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme ...
Apa devine tot mai scumpă pentru familiile americane, pe măsură ce infrastructura învechită, reglementările privind poluarea şi schimbările climatice duc la creşterea facturilor pentru......
Autostrada Sibiu – Pitești: Lucrările la cea mai lungă secțiune au ajuns la stadiul de 18,89%
Autostrada Sibiu – Pitești: Lucrările la cea mai lungă secțiune au ajuns la stadiul de 18,89%
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 18,89%, informează ...
Rusia pregăteşte un atac masiv în Ucraina, avertizează Zelenski
Rusia pregăteşte un atac masiv în Ucraina, avertizează Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că a primit informaţii care indică faptul că Rusia pregăteşte ...
Ce spune Ursula von der Leyen despre voucherele de energie din România şi ce ajutoare pentru facturile la energie pe care trebuie să le acord UE populaţiei
Ce spune Ursula von der Leyen despre voucherele de energie din România şi ce ajutoare pentru facturile la energie pe care ...
Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate ...