Presiunea actuală pe dobânzi, în speţă nivelul ridicat al ROBOR, nu recomandă o nouă creştere a dobânzii-cheie de către BNR – analişti

Chiar dacă există aşteptări că până la sfârşitul anului banca centrală să mai majoreze dobânda de politică monetară cel puţin încă o dată, economiştii şefi ai principalelor bănci din România sunt de părere că majorarea nu va avea loc în şendinţa din 4 iulie, ci mai degrabă la cea din luna august. Creşterea peste aşteptări a dobânzilor interbancare (ROBOR) şi continuarea presiunii pe dobândă (în lipsa lichidităţilor în piaţă) par a fi argumentele pentru menţinearea dobânzii-cheie la nivelul actual. Există voci care susţin că ROBOR va fi peste dobânda cheie timp şase luni de acum încolo.
Gabriela Ţinteanu - lun, 02 iul. 2018, 20:47
Presiunea actuală pe dobânzi, în speţă nivelul ridicat al ROBOR, nu recomandă o nouă creştere a dobânzii-cheie de către BNR - analişti

„Mă aştept ca BNR să menţină dobânda de politică monetară în această şedinţă, dar să o crească la următoarea şedinţă, din luna august, când perspectivele asupra inflaţiei vor fi mai clare”, a declarat Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank. Previziunile băncii merg către o dobândă de 2,75% pentru sfârşitul anului.

Acelaşi orizont de dobândă cheie îl are şi BCR pentru finalul lui 2018, BCR menţionând că, în ciuda aşteptărilor de uşoară revenire a creşterii economice pentru trimestrul doi, după încetinirea din trimestrul întâi, perspectivele pentru 2018 sunt de maximum 4% creştere economică. Horia Braun, economistul şef al BCR spune la rândul său că este o decizie tactic a BNR dacă va creşte dobânda de politică monetară acum sau la şedinţa din luna august.

În afara de aşteptarea datelor privind rata inflaţiei, „există o presiune pe dobânzi din punct de vedere al lichidităţii din piaţă, condiţii în care probabil BNR îşi va dori să tempereze creşterea dobânzilor”, a declarat Horia Braun. Acesta arată că, în ultima perioadă, lichiditatea din piaţă a fost absorbită, excesiv poate, şi că interesul investitorilor externi pentru pieţele emerente este în continuă scădere, lucruri care menţin dobânzile din piaţă (în speţă ROBOR la toate maturităţile) peste rata dobânzii de politică monetară.

Ambii analişti sunt de părere că, fără o intervenţie, mai exact, fără cheltuieli mai mari ale Ministerului Finanţelor sau fără operaţiuni REPO, de injectare de lichiditate în piaţă, ale BNR, ROBOR va rămâne peste nivelul dobânzii de politică monetară. Horia Braun avansează chiar un orizont de timp de circa şase luni în care ROBOR ar putea rămâne peste dobânda cheie fără un sprijin clar din partea BNR.

„Dinamica cheltuielilor publice depăşeşte dinamica veniturilor şi deja Comisia Europeană avertizează că trebuie măsuri pentru menţinerea deficitului sub 3% din PIB. Avem o intensificare a inflaţiei, care va determina BNR să majoreze în continuare rata dobânzii de referinţă. Foarte probabil, rata dobânzii de politică monetară va depăşi 3% până la finalul anului, vedem că şi ROBOR a depăşit nivelul de 3%”, a spus Andrei Rădulescu, director de cercetare al Băncii Transilvania.

Rata dobânzii de politică monetară este în acest moment 2,5%, potrivit deciziei BNR din 8 mai. ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească pe piaţa interbancară, ajungând la 3,24% pe an pe 2 iulie. În data de 4 iulie, BNR are o nouă şedinţă de politică monetară, în cadrul căreia poate decide dacă va creşte dobânda de politică monetară.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...