Anchetele privind infracţiunile comise la referendum, verificate de parchetele curţilor de apel

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a dispus ca cercetările şi soluţiile privind infracţiunile comise în timpul referendumului, printre care oferirea sau darea de bani şi împiedicarea participării la vot, să fie verificare de procurori de la parchetele curţilor de apel.
Economica.net - J, 26 iul. 2012, 08:49
Anchetele privind infracţiunile comise la referendum, verificate de parchetele curţilor de apel

„Având în vedere rezonanţa socială a indiciilor de comitere a unor infracţiuni în cadrul desfăşurării referendumului privind demiterea Preşedintelui României, care va avea loc la data de 29 iulie 2012 şi văzând dispoziţiile art.52 – 57 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu desfăşurarea referendumului, pentru a asigura soluţionarea cu celeritate şi în mod unitar a acestor cauze, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus măsuri la nivelul unităţilor de parchet competente din punct de vedere material şi teritorial pentru exercitarea supravegherii cercetărilor de către lucrătorii de poliţie judiciară”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Acţiunea penală în cazul acestor infracţiuni, printre care promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, se pune în mişcare din oficiu.

Cauzele vor fi înregistrate şi soluţionate la unitatea de parchet competentă din punct de vedere material şi teritorial, iar la nivelul fiecărui parchet de pe lângă curte de apel va fi desemnat un procuror care va verifica modul în care se efectuează cercetările şi soluţiile dispuse de către unităţile subordonate şi va analiza oportunitatea preluării cauzelor, în funcţie de împrejurările concrete şi natura faptei săvârşite, a precizat Ministerul Public.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...