ANPC a amendat Agrana, care produce brandurile de zahăr Mărgăritar şi Coroniţa, cu 50.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Agrana România SRL, care produce brandurile de zahăr Mărgăritar şi Coroniţa, cu amendă contravenţională de 50.000 lei pentru practici comerciale incorecte, informează ANPC printr-un comunicat.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 18:06
ANPC a amendat Agrana, care produce brandurile de zahăr Mărgăritar şi Coroniţa, cu 50.000 de lei

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor articole referitoare la înşelarea consumatorilor asupra originii şi naturii zahărului fabricat şi pus pe piaţă de către grupul Agrana, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dispus ca structura sa regională, CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi), să  efectueze o acţiune de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu la Fabrica de zahăr din Buzău, aparţinând Agrana România SRL Bucureşti. După efectuarea verificărilor, s-a constatat utilizarea unei practici comerciale incorecte, respectiv o practică comercială înşelătoare, în raport cu natura şi originea ingredientului primar utilizat în fabricaţie”, se menţionează în comunicat.

ANPC precizează că fabrica din Buzău produce şi pune pe piaţă zahăr alb cristal sub două branduri cunoscute (respectiv Mărgăritar şi Coroniţa), ambalat în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea „Origine din UE şi din afara UE”, fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul – sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr.

De asemenea, fabrica din Buzău produce zahăr numai din zahăr brut obţinut din trestie de zahăr, importat ca atare din ţări din afara Uniunii Europene, spre exemplu Eswatini (Africa), Belize (America Centrală), Brazilia (America de Sud), pe care îl ambalează. În schimb, în unitate se ambalează şi zahăr obţinut din sfeclă de zahăr în fabrica din Roman a producătorului.

„S-a prezentat specificaţia tehnică a zahărului alb cristal normal (sortimentul pus pe piaţă pentru consumatori), în care nu se menţionează materiile prime din care este obţinut. Din documentele de certificare a calităţii prezentate, a rezultat că parametrii fizico-chimici şi microbiologici sunt aceiaşi pentru ambele produse. Ambele tipuri de zahăr se ambalează sub acelaşi brand, în acelaşi tip de ambalaj, cu aceeaşi etichetare, uneori un tip de zahăr, alteori celălalt tip, fiind inscripţionat pe ambalaj lotul de fabricaţie, care cuprinde în codificare un cod al fabricii, un cod al ambalatorului, un cod al naturii ingredientului primar [B – pentru sfeclă de zahăr (sugar beet), R – pentru trestie de zahăr (raw cane)], precum şi data ambalării. Cele două tipuri de zahăr nu se amestecă. Deşi informaţia corectă asupra naturii ingredientului primar ar putea fi determinată prin decodificarea lotului de fabricaţie, în realitate consumatorii nu au acces la aceasta, neexistând pe ambalaj vreo explicaţie a codului”, mai explică reprezentanţii autorităţii.

Totodată, adaugă aceştia, informaţiile privind originea geografică sunt înscrise într-o formă echivocă, inexactă, „Origine din UE şi din afara UE”, din declaraţii rezultând că este vorba de originea ingredientului primar. Nu se menţionează locul de producţie, România, produsul având declarat doar distribuitorul din Viena al grupului Agrana.

În realitate, nici ingredientele primare şi nici produsele puse pe piaţă şi achiziţionate de consumatori nu pot fi şi din UE şi din afara UE, ci doar din Uniunea Europeană (zahăr din sfeclă de zahăr) sau doar din afara Uniunii Europene (zahăr din trestie de zahăr). Conform Regulamentului (UE) nr. 775/2018, este obligatorie indicarea ţării de origine sau locului de provenienţă al ingredientului primar, atunci când acesta diferă de ţara de origine sau locul de provenienţă al produsului alimentar.

În plus, indicarea ingredientelor din care este obţinut un produs este obligatorie, excepţia de la informare formulată de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 pentru alimentele care conţin un singur ingredient nu se aplică în cazul de faţă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aceasta, respectiv: denumirea produsului alimentar să fie identică cu denumirea ingredientului (în speţă zahărul alb cristal nu este acelaşi lucru cu zahărul brut) şi denumirea produsului alimentar să permită identificarea clară a naturii ingredientului (din sfeclă de zahăr sau din trestie de zahăr, nu rezultă din etichetare), se mai arată în comunicat.

„În concluzie, faptele descrise mai sus constituie practică comercială incorectă, respectiv practică comercială înşelătoare – acţiune înşelătoare, întrucât informaţiile oferite şi modul de prezentare induc sau este susceptibil că induc în eroare consumatorii asupra unora dintre principalele caracteristici prevăzute de lege: natura ingredientelor şi produselor, ţara de origine sau locul de provenienţă şi, ca urmare, consumatorii sunt determinaţi sau este susceptibil că sunt determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. Ca atare, utilizarea de către operatorul economic a practicii comerciale incorecte a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 50.000 lei şi s-a dispus prin decizie a Comisarului Şef al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) măsura de încetare a practicii comerciale incorecte constatate”, precizează reprezentanţii ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Cum stă Romgaz cu proiectul furnizării de gaze mai ieftine pentru populație: “Suntem pregătiți tehnic, dar nu putem angaja oameni și nu știm câte gaze vom avea”
Cum stă Romgaz cu proiectul furnizării de gaze mai ieftine pentru populație: “Suntem pregătiți tehnic, dar nu putem ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat, este tehnic pregătit să înceapă furnizarea de gaze la casnic, dar afacarea este pusă sub semnul întrebării. Atât de......
Trump spune că a atacat Iranul ca acesta să nu atace primul
Trump spune că a atacat Iranul ca acesta să nu atace primul
Preşedintele american Donald Trump a justificat marţi lansarea operaţiunii militare comune cu Israelul împotriva Iranului ...
Spectral Mobilă a înregistrat o cifră de afaceri de 37,6 milioane de lei în 2025, în creștere cu 2%
Spectral Mobilă a înregistrat o cifră de afaceri de 37,6 milioane de lei în 2025, în creștere cu 2%
Producătorul de mobilă Spectral Mobila S.A., care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2025 cu o cifră ...
Investitorii de la BVB au preferat stabilitatea în 2025. Au fost orientați către companiile solide de pe Piața Principală, cu dividende ridicate – studiu
Investitorii de la BVB au preferat stabilitatea în 2025. Au fost orientați către companiile solide de pe Piața Principală, ...
Cornerstone Communications, firmă de consultanță locală specializată în relația cu investitorii și piața de capital, ...