Arina Sabalenka spune că ia în calcul boicotarea turneelor de Mare Șlem pentru ca jucătoarele să obțină o mai bună distribuire a veniturilor

Numărul 1 mondial al tenisului feminin, Arina Sabalenka, a declarat marţi că este pregătită să boicoteze turneele de Mare Şlem pentru a obţine o mai bună distribuire a veniturilor, după ce un grup de jucătoare şi-a exprimat luni "profunda dezamăgire" cu privire la creşterea premiilor în bani prevăzută pentru Roland Garros (24 mai - 7 iunie), scrie AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 05 mai 2026, 18:37
Arina Sabalenka spune că ia în calcul boicotarea turneelor de Mare Șlem pentru ca jucătoarele să obțină o mai bună distribuire a veniturilor

„Noi facem spectacolul. Fără noi, nu ar exista turnee, fără noi, nu ar exista divertisment, cred că merităm să fim plătite mai bine”, a declarat Sabalenka într-o conferinţă de presă la turneul WTA 1.000 de la Roma.

„La un moment dat, va trebui să boicotăm dacă aceasta este singura soluţie pentru a ne apăra drepturile”, a continuat belarusa. „Dacă va trebui să recurgem la un boicot, cred că noi, jucătoarele, ne putem uni, pentru că unele lucruri la turneele de Mare Şlem sunt cu adevărat nedrepte faţă de noi”, a adăugat ea.

În aprilie 2025, principalii jucători din circuitele ATP şi WTA au semnat împreună o scrisoare către organizatorii celor patru turnee de Mare Şlem (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open) în care au solicitat o mai bună distribuire a veniturilor, cerând ca ponderea alocată jucătorilor să fie mărită la 22%.

Luni, mai mulţi jucători, inclusiv Sabalenka şi liderul circuitului masculin, Jannik Sinner, au deplâns faptul că, deşi organizatorii de la Roland Garros au mărit premiile totale pentru ediţia din 2026 (+9,5%, până la 61,7 milioane de euro), „ponderea câştigurilor plătite jucătorilor va rămâne probabil sub 15%, foarte departe de procentul de 22% solicitat”.

Întrebată despre acest subiect înainte de intrarea sa în competiţie la Roma, jucătoarea poloneză Iga Swiatek a spus că „boicotarea turneelor ar fi totuşi o soluţie oarecum extremă”.

„Cel mai important lucru este să comunicăm şi să discutăm cu organizatorii, să negociem. Sperăm că, înainte de Roland Garros, va exista posibilitatea de a avea o întâlnire de acest tip”, a spus numărul 3 mondial.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...