Asesoft Distribution devine Network One Distribution şi se extinde la nivel regional

Asesoft Distribution, lider pe piaţa românească de distribuţie a produselor electro-IT, se repoziţionează ca jucător internaţional, printr-un „Plan Regional de Dezvoltare”, urmărind extinderea pe mai multe pieţe din Europa Centrală şi de Est (CEE) până la finalul anului 2014 şi devine Network One Distribution.
laurentiu.matache - J, 15 dec. 2011, 14:04
Asesoft Distribution devine Network One Distribution şi se extinde la nivel regional

Noua identitate de brand, Network One Distribution, înlocuieşte Asesoft Distribution (ASD) şi susţine intenţia de poziţionare ca jucător important în regiune.

„Avem în faţă o provocare importantă prin lansarea „Planului Regional de Dezvoltare” ce are ca obiectiv transformarea Network One Distribution într-un jucător important în distribuţia electro-IT din regiune” a spus Iulian Stanciu, Președintele Board-ului Network One Distribution.

„Planul Regional de Dezvoltare” care stă la baza extinderii la nivel regional al Network One Distribution este rezultatul realităţii actuale a pieţei de profil, care impune exigenţe din partea partenerilor şi a utilizatorilor finali. Punctul central al planului este reprezentat de eficientizarea operaţională a business-ului, coroborat cu extinderea soluţiilor oferite partenerilor locali şi  internaţionali, de la zona de adaptare a ofertei, la diferite necesităţi manifestate de partenerii de business, până la oferirea de instrumente viabile de finanţare.

„Pornim de la un business solid pe piaţa de distribuţie de produse electro-IT din România, fapt care ne permite să abordăm şi alte pieţe din vecinătate păstrându-ne modelul de lucru centralizat, structura eficientă a costului de operare, puterea contractelor de distribuţie, structura de preţ şi soliditatea de finanţare. Oferim producătorilor din vârful ierarhiei IT o platformă de reprezentare centralizată la nivel regional, care să le asigure o bună acoperire a pieţelor pe care le accesăm, abordare care să ne asigure o evoluţie simultană cu aceştia”, a declarat Iulian Stanciu Președinte Network One Distrubution.

Network One Distribution, a început deja activitatea pe piaţa din Moldova, urmând ca în anul 2012 să acceseze şi pieţele din Bulgaria şi Ungaria.

Compania estimează o cifră de afaceri de 180 milioane euro în 2011, în creştere cu 24% faţă de anul anterior şi cu mult peste aşteptările iniţiale de 165 milioane euro. Compania are o cotă de 20,5% pe o piaţă electro-IT estimată la 880 milioane euro.

„Rezultatul din 2011, de 180 de milioane euro, şi rata de creştere de 24%, cu mult peste nivelul prognozat, dar şi semnificativ peste rata estimată de creştere cu 10% a pieţei de profil, întăreşte poziţia noastră de lider al pieţei de distribuţie electro-IT din România.” a declarat Răzvan Ziemba, director general Network One Distribution.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările globale de mașini electrice în noiembrie, cel mai lent ritm de creștere începând din februarie 2024 – raport BMI
Vânzările globale de mașini electrice în noiembrie, cel mai lent ritm de creștere începând din februarie 2024 – ...
Vânzările globale de vehicule electrice (EV) au înregistrat în noiembrie cel mai lent ritm de creştere din februarie 2024, pe fondul stabilizării din China, în timp ce în SUA expirarea......
VLAH, primul vehicul blindat fabricat 100% în România, a fost prezentat astăzi la Moreni
VLAH, primul vehicul blindat fabricat 100% în România, a fost prezentat astăzi la Moreni
Compania BlueSpace Technology a prezentat vineri prototipul primului vehicul blindat fabricat integral în România, iar ...
Ponderea regenerabilelor în producția netă de energie a UE a crescut cu 3,8% în trimestrul III din 2025 – Eurostat
Ponderea regenerabilelor în producția netă de energie a UE a crescut cu 3,8% în trimestrul III din 2025 – Eurostat
În trimestrul trei din acest an, 49,3% din electricitatea netă generată în Uniunea Europeană a venit de la sursele de ...
Omul de afaceri rus Vladimir Antonov a fost arestat în Franța. Pe numele lui există un mandat de arestare emis de Lituania, pentru devalizarea băncii Snoras cu 565 de milioane de euro
Omul de afaceri rus Vladimir Antonov a fost arestat în Franța. Pe numele lui există un mandat de arestare emis de Lituania, ...
Omul de afaceri rus Vladimir Antonov, vizat de un mandat de arestare lansat de Lituania pentru o presupusă deturnare de ...