ASF, despre polița RCA: Oamenii au fost grevați de dreptul la despăgubire. Nicu Marcu: Mandatul meu, pentru drepturile consumatorilor

Imaginea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a fost afectată de problemele privind plata despăgubirilor pe RCA, însă această situație se va schimba, acesta fiind unul dintre principalele obiective ale actualei conduceri, a arătat președintele ASF, Nicu Marcu(foto), cu ocazia prezentării Raportului asupra Stabilității Piețelor Financiare Nonbancare. Potrivit sursei citate, apărarea drepturilor consumatorilor este în centrul atenției, iar sancțiunile aplicate deja firmelor care au întârziat plățile evidențiază acest lucru.
Şerban Buşcu - mie, 09 dec. 2020, 10:07
ASF, despre polița RCA: Oamenii au fost grevați de dreptul la despăgubire. Nicu Marcu: Mandatul meu, pentru drepturile consumatorilor

„Atunci când plătești o poliță RCA te aștepți să ți se întoarcă serviciul când ești în impas și ți se lovește mașina. Ei, de multe ori, oamenii au simțit că au fost grevați de acest drept și spun acest lucru prin prisma petițiilor primite”, a spus Marcu. 

Oficialul a amintit că piața RCA este extrem de concentrată și că cele două firme care o controlează (City Insurance și Euroins) au un număr record de petiții prin care păgubiții se plânfg în legătură cu modalitatea în care sunt administrate și plătite dosarele de daună. Conform ultimelor date disponibile, în prima parte a acestui an, au fost înregistrate circa 18.000 de petiții la ASF, jumătate dintre acestea formulate de persoane fizice păgubite, în nume propriu. Pentru finalul anului este de așteptat ca numărul petițiilor să sară de 30.000, record absolut.

„Nimeni nu este mai presus de lege. Știm că zona RCA este o piață destul de concentrată și două companii dețin o pondere mare din zona RCA. Noi în această perioada am supravegheat foarte atent și am sancționat destul de dur când au apărut probleme. Veți vedea și în perioada următoare rezultate ale controalelor și modificări legislative în acest sector”, a mai spus Marcu, referindu-se la planurile de măsuri impuse Euroins și City Insurance și la amenzile record aplicate firmelor respective. În prezent, atât City Insurance cât și Euroins au obligativitatea de a își majora capitalul și de a își reevalua rezervele și procedurile de administrare a daunelor.

Euroins a anunțat chiar azi că a luat unele măsuri în acest sens.

City Insurance, pe de altă parte, a obținut la începutul acestui an suspendarea în instanță a măsurilor, motiv pentru care nu este obligată încă să le aplice.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...