Atacurile aviatice ale Franţei asupra teritoriului Siriei contravin dreptului internaţional (MAE rus)

Atacurile aviatice întreprinse de Franţa asupra poziţiilor grupării teroriste Statul Islamic de pe teritoriul Siriei, fără aprobarea Damascului şi Consiliului de Securitate al ONU "nu pot fi considerate legitimă apărare", a notat, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informează agenţia de presă TASS citată de Agerpres.
Economica.net - D, 27 sept. 2015, 13:51
Atacurile aviatice ale Franţei asupra teritoriului Siriei contravin dreptului internaţional (MAE rus)

„Am dori să aflăm mai multe despre conceptul de autoapărare sub formă de atacuri aeriene asupra unui stat care nu a atacat pe nimeni şi fără acordul lui, precum şi despre modul în care acesta (conceptul) corespunde dreptului internaţional”, a scris Zaharova, criticându-i din nou pe cei în opinia cărora „referendumul pe marginea Crimeei este o anexare, în timp ce atacurile aviatice fără acordul Consiliului de Securitate al ONU şi acordul guvernului (ţării vizate) sunt autoapărare”.

Potrivit Mariei Zaharova, acţiunile Franţei în Siria „nu înseamnă drept internaţional, ci distrugerea lui în faţa comunităţii internaţionale şocate”.

Franţa a întreprins lovituri aeriene în Siria, pe baza informaţiilor culese în timpul zborurilor de recunoaştere lansate în ultimele două săptămâni, a anunţat duminică preşedinţia franceză prima operaţiune de acest fel. „Vom lovi de fiecare dată când securitatea noastră naţională va fi în joc”, a adăugat preşedinţia franceză, în contextul în care executivul de la Paris a invocat anterior „legitima apărare” pentru a-şi justifica intenţia a efectua lovituri aeriene în Siria împotriva Statului Islamic, excluzând însă orice eventuală intervenţie terestră.

Ulterior, preşedintele francez Francois Hollande a precizat, la New York, că atacurile sale au vizat o tabără de antrenament a jihadiştilor grupării Statul Islamic de lângă Deir Ezzor, în estul Siriei.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...