AUR propune măsuri de reducere a evaziunii şi relaxare fiscală – taxarea inversă a TVA, reducerea taxării muncii

Alianţa pentru Unirea Românilor propune mai multe măsuri pentru reducerea evaziunii fiscale şi relaxarea fiscală a economiei, printre care introducerea taxării inverse a TVA, revenirea treptată la nivelul anterior de taxare, reducerea taxării muncii.
AGERPRES - D, 10 mai 2026, 15:16
AUR propune măsuri de reducere a evaziunii şi relaxare fiscală - taxarea inversă a TVA, reducerea taxării muncii

„Măsurile propuse de AUR vizează reducerea presiunii fiscale asupra consumului şi investiţiilor, combaterea optimizării fiscale practicate de multinaţionale şi susţinerea economiei româneşti”, precizează un comunicat al formaţiunii transmis duminică.

AUR a prezentat soluţiile „menite să repare erorile guvernului Bolojan”.

* Introducerea taxării inverse a TVA-ului.

„Primul pilon este, dacă vreţi, introducerea treptată a taxării inverse generalizate. Asta înseamnă că, de la cele patru domenii în care avem astăzi taxarea inversă deja introdusă, să ne mutăm, încet, încet spre tot restul economiei”, a explicat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, conform sursei citate.

El a precizat că „actualul sistem de colectare a TVA permite pierderi mari la buget şi favorizează evaziunea fiscală pe întreg lanţul comercial”.

„Taxarea inversă înseamnă să încasăm TVA-ul doar la consum, la final. Şi evidenţierea TVA-ului să se facă doar contabil până la etapa consumului. Mai ales în contextul în care, urmarea politicilor guvernelor ultime, cel puţin 70% din consum se face utilizând marile reţele comerciale care sunt, spune şi guvernul şi toată lumea, foarte bine fiscalizate. Generalizarea treptată a taxării inverse este calea sigură spre reducerea evaziunii fiscale”, a arătat Petrişor Peiu.

* Interzicerea deductibilităţii fiscale pentru operaţiunile asimilate optimizărilor fiscale pentru marile companii.

„Trebuie să vorbim despre o chestiune de dreptate şi de rebalansare între antreprenorii români şi cei străini. Şi vorbim despre interzicerea deductibilităţii fiscale a procedurilor de optimizare fiscală, adică a cheltuielilor cu managementul, cu consultanţa, cu drepturile de proprietate intelectuală pe care filialele din România ale companiilor multinaţionale le fac în favoarea companiilor-mamă, deductibilităţii dobânzilor percepute la creditele intra-grup”, a explicat Petrişor Peiu.

* Revenirea treptată la nivelul anterior de taxare, de TVA 19%, TVA redus 9%, impozit pe dividende 8%.

„Taxele pe consum trebuie reduse cât de repede se poate, cât de repede permite spaţiul fiscal, 19% cota standard la TVA, 9% cota redusă”, a menţionat Peiu.

* Reducerea taxării muncii, începând cu salariile part-time, acordarea de facilităţi pentru elevi, studenţi şi persoanele de peste 65 de ani, reducerea impozitării salariului minim.

„Trebuie să avem în vedere reducerea taxării muncii în zona salariilor foarte mici. Nu ne ajută cu nimic să avem în continuare oameni cu venituri extrem de mici, care sunt oameni care nu apar pe piaţa de consum”, a mai spus liderul senatorilor AUR, potrivit comunicatului.

„Reducerea evaziunii fiscale, combaterea optimizării fiscale practicate de marile companii, relaxarea fiscală şi stimularea consumului sunt măsuri esenţiale pentru relansarea economiei româneşti şi pentru repararea efectelor produse de guvernarea Bolojan asupra nivelului de trai şi competitivităţii economiei.”, consideră AUR.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...