Austriecii de la Immofinanz vând parcurile logistice din Europa. În România au şase proiecte

Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa din România, şi care a început recent construcţia speculativă a unui parc logistic la Mogoşoaia, a anunţat că se află în discuţii pentru vânzarea portofoliului de parcuri logistice din Europa, potrivit Reuters. Valoarea totală a portofoliului este de 500 de milioane de euro. 
Andrada Ghira - vin, 07 aug. 2015, 09:20
Austriecii de la Immofinanz vând parcurile logistice din Europa. În România au şase proiecte

După informaţia publicată de Reuters, compania a venit astăzi cu un anunţ prin care confirmă intenţia de vânzare a portofoliului de spaţii logistice din Europa, format din peste un milion de metri pătraţi închiriabili. Compania vrea să-şi concentreze activitatea pe segmentele de retail şi office.

„Ne propunem să ne concentrăm portofoliul pe sectoarele noastre principale – comercial şi birouri, pentru a extinde poziţia Immofinanz în aceste domenii. Suntem mulţumiţi de dezvoltarea segmentului logistic. Cu toate acestea, concurenţii noştri majori sunt de aproape zece ori mai mari decât noi, ceea ce ne împiedică să obţinem o poziţie de lider în regiunile în care activăm. Piaţa cunoaşte acum o schimbare puternică a interesului investitorilor spre segmentul logistic, o dezvoltare care se reflectă în preţurile atractive”, a declarat Oliver Schumy, CEO Immofinanz.

Pe piaţa din România, Immofinanz deţine şase proiecte logistice, dintre care unul este mallul Armonia Arad, transformat în spaţii industriale. Totodată, compania început recent construcţia speculativă a unui parc logistic la Mogoşoaia.  În primă fază vor fi construite depozite şi spaţii logistice de 40.000 mp din totalul de 140.000 mp. 

Recent, cehii de la CTP, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spaţii logistice din Europa, a cumpărat Deva Logistic Center. Aceasta este a treia achiziţia a companiei pe piaţa locală, unde deţine mai multe terenuri pentru dezvoltarea de spaţii logistice. 

După finalizarea planurilor de vânzare a proprietăților logistice și excluzând proprietățile vândute recent (lanțul de auto-depozitare City Box din Olanda, proprietăți rezidențiale și un hotel în Viena), structura portofoliului Immofinanz ar arăta în felul următor: 48,8% retail, 43,7% birouri și 7,5% alte tipuri de proprietăţi.

CITEŞTE ŞI Cehii de la CTP au cumpărat de la belgianul Yves Weerts parcul logistic de la Deva

Immofinanz mai deţin parcuri logistice şi terenuri pentru viitoare extinderi la Timişoara, Sibiu, Braşov şi Ploieşti şi este unul dintre cei mai mari dezvoltatori din România, cu un portofoliu de 87 de proprietăţi imobiliare format din clădiri de birouri, centre comerciale, parcuri logistice şi terenuri, evaluat la 949 milioane de euro. 

În total, Immofinanz deţine 470 de proprietăți cu o valoare de piaţă de aproximativ 6,8 miliarde de euro. Compania își concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri și logistică în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.

La sfârșitul anului financiar 2014/15, veniturile din închirieri în România au scăzut ușor, la 46,7 milioane de euro (perioada precedentă: 47,8 milioane de euro), și reprezintă 11% din veniturile totale din închirieri ale Grupului. Rezultatele operaționale din România s-au ridicat la 16,7 milioane de euro și reprezintă 5,3% din rezultatele operaționale totale ale Immofinanz Group.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...