AGERPRES

Câți oameni mai trage după el Dominic Fritz, primar incompatibil al Timișoarei. Amendamentul la legea ANI declarat constituțional, aplicabil altor 120 de persoane

Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.

Câți oameni mai trage după el Dominic Fritz, primar incompatibil al Timișoarei. Amendamentul la legea ANI declarat constituțional, aplicabil altor 120 de persoane
SUA anunţă un acord prin care Mexicul va achiziţiona drone şi sisteme antidrone pentru combaterea cartelurilor

Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje a fost majorat de cinci ori. Trei proiecte PNRR, finanţate naţional

Vârf pentru consumul de energie al României. Guvernul anunţă că va porni Grupul 4 Rovinari

Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci

Decizie CCR: Sintagma

Decizie CCR: Sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare celor dintre soţi” din Legea ANI este neconstituţională. „Amendamentul Fritz” este constituţional, primarul de la Timişoara rămâne fără mandat

Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan

Rusia a înfiinţat baze secrete de unde să lanseze drone capabile să ajungă în ţările NATO (presă)

Bolojan: Supracontractarea lucrărilor, una dintre erorile făcute în aceşti ani

Miliardarul Branson, patronul Virgin, rupe monopolul gigantului feroviar Eurostar

Iranul ameninţă cu atacuri surpriză inamicul. Armistițiul expiră azi

Scandal uriaş la CCR pe legea ANI. Preşedintele Simina Tănăsescu a decis să nu mai fie judecător raportor în cazul sesizărilor pe Legea Integrităţii

Regele Iordaniei merge în vizită oficială în China

Centrala Iernut, după 10 ani de la începuturi - Bolojan spune că trebuie finalizată până la sfârşitul anului

Centrala Iernut, după 10 ani de la începuturi – Bolojan spune că trebuie finalizată până la sfârşitul anului

România, repetenta UE la rata de utilizare a inteligenţei artificiale în companii - date ICDL

România, repetenta UE la rata de utilizare a inteligenţei artificiale în companii – date ICDL

Rusia a atacat porturile ucrainene Izmail şi Odesa

Antibiotice - Profitul net a scăzut cu 73,8%, în primele şase luni din 2026

Antibiotice – Profitul net a scăzut cu 73,8%, în primele şase luni din 2026

Ce spune Bolojan despre întâlnirea pe care ar fi avut-o cu președintele CCR

Colaps pentru CFR, trenuri oprite, blocaj al sistemului feroviar. Avertismentul sindicatelor

Cod galben în Bucureşti şi jumătate din România. Caniculă, disconfort termic şi vijelii  - Vezi zonele afectate

Cod galben în Bucureşti şi jumătate din România. Caniculă, disconfort termic şi vijelii – Vezi zonele afectate

Gigantul Nestle vrea să dezvolte noi produse alimentare pentru utilizatorii de medicamente pentru slăbit

Trump se declară

Trump se declară „foarte mulţumit” de pactul de apărare semnat de Arabia Saudită, Pakistan şi Turcia

Burgerii au cucerit China - reportaj Reuters

Burgerii au cucerit China – reportaj Reuters

Cu cât a scăzut producţia de energie a României în primele şase luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu consumul de energie - date INS

Cu cât a scăzut producţia de energie a României în primele şase luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu consumul de energie – date INS

UE pregăteşte o

UE pregăteşte o „ofensivă economică” împotriva Rusiei. Kaja Kallas anunţă cea mai ambiţioasă listă de sancţiuni de la începutul războiului din Ucraina

CCR discută sesizările privind Legea ANI

MApN: Fragmentul unei posibile drone, recuperat din Marea Neagră; nu avea încărcătură explozivă

Emisarul SUA Jared Kushner s-a întâlnit cu lideri ai Hamas

CSM cere clarificări publice despre întâlnirea dintre Bolojan şi Simina Tănăsescu, preşedintele CCR

Incendii Grecia - Doi morţi, nouă răniţi şi sute de oameni evacuaţi pe insula Salamina

Incendii Grecia – Doi morţi, nouă răniţi şi sute de oameni evacuaţi pe insula Salamina

Iranul oferă o recompensă de circa 30.000 de dolari pentru fiecare militar american capturat sau ucis (presă)