AGERPRES

Tarifele lui Donald Trump ar putea anula 1% din PIB-ul Germaniei, cea mai mare economie a Europei

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, a avertizat că tarifele pe care Donald Trump ameninţă să le introducă la bunurile importate riscă să deraieze economia germană, transmite Reuters.

Tarifele lui Donald Trump ar putea anula 1% din PIB-ul Germaniei, cea mai mare economie a Europei
România, locul 7 în UE la producție agricolă. Media generală a scăzut, dar România a crescut

Climatul de afaceri din România are o atitudine predominant optimistă, dar prudentă faţă de evoluţia economică

Victoria lui Trump ar putea da o dublă lovitură economiei Ungariei

Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor

Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului

Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni

Colapsul Guvernului Germaniei ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene - Reuters

Colapsul Guvernului Germaniei ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene – Reuters

Trump a făcut anunțul: Elon Musk va conduce noul Departament al Eficienţei Guvernamentale

Planul Senatului dezbate azi achiziția de avioane F-35

Netanyahu s-a adresat poporului iranian: Nici voi, nici eu nu vrem război

Autoritatea de concurență din Cehia investighează o posibilă înțelegere intre CEZ, EPH şi Veolia Energie la licitația pentru construirea de noi centrale elctrice

Noul ministru german de Finanțe critică tentativa de preluare ostilă a UniCredit de către Commerzbank

Acțiunile Nissan s-au scumpit după ce un investitor a cumpărat o participație importantă în companie

Grupul polonez LuxVet preia spitalul veterinar Pet Stuff din București

Camera Deputaților a votat proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35. Primele aparate ar putea ajunge în România în 2030

CFR S.A. a atribuit contractele de consiliere și supervizare a lucrărilor de modernizare a stațiilor Ciulnița, Costineşti Tabără, Neptun h.c. și Mangalia

OPEC și-a înrăutățit estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2024 și în 2025

Burduja: Ne pregătim de semnarea celui mai important proiect pentru sectorul energetic românesc, reactoarele 3 şi 4 (Video)

Angajații mai multor companii auto și de inginerie din Germania au obținut o creștere etapizată a salariilor de 5,5%

BCE: Europa trebuie să fie pregătită pentru un nou război comercial cu SUA

APIA a plătit fermierilor aproape 714 de milioane de euro în cadrul campaniei 2024

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană - EY România

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană – EY România

16% dintre români intenţionează să cumpere o maşină electrică în următorul an - studiu E.ON/Delgaz Grid

16% dintre români intenţionează să cumpere o maşină electrică în următorul an – studiu E.ON/Delgaz Grid

Ciolacu: PSD nu va face alianţă cu AUR niciodată! Ce pot face să nu mi se mai pună această întrebare?

Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030 (secretar de stat)

Topul scumpirilor din octombrie 2024 - date INS inflaţie

Topul scumpirilor din octombrie 2024 – date INS inflaţie

Decizie de la Curtea de Apel de la Haga: Shell nu trebuie să îşi reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră

Iran şi Rusia îşi conectează reţelele de plată

Rusia şi China trebuie să contracareze încercările SUA de a le izola, i-a transmis Serghei Şoigu lui Wang Yi

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 70 de lei în luna septembrie, la 5.228 lei