AGERPRES

Rusia vrea să organizeze Intervision, un festival de muzică asemeni Eurovisionului, din care a fost exclusă după invazia Ucrainei

Rusia va crea un festival de muzică similar Eurovision şi îl va numi Intervision, după chipul şi asemănarea unui concurs care exista în vremea Uniunii Sovietice, au informat vineri autorităţile locale, citate de EFE, transmite Agerpres.

Rusia vrea să organizeze Intervision, un festival de muzică asemeni Eurovisionului, din care a fost exclusă după invazia Ucrainei
Armenia şi Azerbaidjanul au căzut de acord asupra principiilor de bază ale unui tratat de pace. Rămân însă și multe probleme neînțelegeri între cele două țări

Finlanda a închis patru puncte de la frontiera cu Rusia, după ce autorităților din această țară au permis unui mare număr de migranți să intre pe teritoriul său

Fabricantul rus de armament Kalaşnikov și-a crescut producția cu 30%, pentru a răspunde cererii venite din partea armatei

Cristian Pistol (CNAIR): Primul pod metalic în arc de cerc cu calea de rulare la partea superioară din România ar putea fi deschis până la sfârșitul lui noiembrie

INS: Producția de petrol a României a scăzut cu 4% în primele nouă luni ale anului. Importurile s-au redus și ele cu 11,8%

ANM: Cod galben și Cod Portocaliu de vânt, ninsori și viscol în mare parte din țară

CNPP: Numărul pensionarilor care au primit indemnizații sociale, în ușoară scădere în octombrie. Valoarea medie pentru sistemul public a fost de 431 de lei, iar pentru agricultori 301 lei

Xi Jinping la Forumul APEC: China va căuta să se dezvolte pașnic, fără să înlocuiască pe nimeni

Grevă în Italia împotriva Guvernului din cauza bugetului pe 2024. Sindicatele îl acuză pe premierul Giorgia Meloni că deturnează banii din sănătate, educație și industrie

Casa Albă îl acuză pe Elon Musk că promovează abject ura antisemită, după ce miliardarul s-a arătat de acord cu ideea că evreii încurajează ura împotriva albilor

Președintele Bundesbank, Joachim Nagel, nu se așteaptă în viitorul apropiat la o reducere de către BCE a ratei dobânzii de referință

Compania ucraineană Naftogaz anunță că a descoperit un zăcământ promițător de gaze în Munții Carpați

Tranzacții de peste 62 de milioane de lei vineri la BVB. Cele mai vândute acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, Hidroelectrica și Fondul Proprietatea

Rusia a renunțat la interdicția privind exportul de benzină

Guvernul maghiar a lansat o nouă consultare națională prin care-i întreabă pe unguri ce măsuri să adopte referitor la migrație, ajutarea Kievului și importul de cereale din Ucraina

Țările de Jos au alocat pentru 2024 o sumă suplimentară de 2 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei în războiul împotriva Rusiei

Comisia Europeană a alocat pentru 2024 aproape 186 de milioane de euro pentru promovarea produselor agroalimentare din UE pentru piețele interne și externe

Volkswagen - Vânzările au crescut cu peste 10%, în primele zece luni din 2023

Volkswagen – Vânzările au crescut cu peste 10%, în primele zece luni din 2023

Şeful Casei de Pensii Publice: Pensiile cresc cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024, iar în septembrie vor fi recalculate după noua lege

Tranzitul de cereale pe Braţul Sulina va creşte spre 4 milioane de tone/lună, după implementarea proiectului PRIMUS - Grindeanu

Tranzitul de cereale pe Braţul Sulina va creşte spre 4 milioane de tone/lună, după implementarea proiectului PRIMUS – Grindeanu

Geoană: Republica Moldova are şansa istorică de a evada din blestemul geografic, prin aderarea la UE

Ministrul Transporturilor: Neconformităţile descoperite la Podul de la Brăila trebuie să fie îndepărtate pe cheltuiala constructorului

Lagarde vrea o versiune europeană a instituţiei americane de supraveghere a valori mobiliare şi pieţe, Securities & Exchange Commission

Rusia a început livrările gratuite de cereale către ţările africane

România, pe locul trei în topul ţărilor din UE cu cea mai ridicată rata inflaţiei în octombrie. Doar Ungaria şi Cehia ne-au depăşit

Kremlin: Afirmaţiile că Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, 'o nebunie inacceptabilă'

Kremlin: Afirmaţiile că Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, ‘o nebunie inacceptabilă’

Acţiunile Volvo Cars sunt la un minim istoric după ce Geely şi-a redus participaţia

Vine iarna. Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol în special la munte, până duminică dimineaţa - ANM

Vine iarna. Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol în special la munte, până duminică dimineaţa – ANM

Geoană: Vom avea un flanc estic transformat, coerent şi continuu odată cu intrarea Suediei în NATO

ANPC a amendat cu 55.000 de lei Lukoil şi a dispus oprirea temporară a staţiei de la Ciolpani