Mihai Nicuţ

Cea mai mare centrală nucleară din lume stă nefolosită, deși cererea de energie este în creștere

Japonia avea planuri mari legate de energia nucleară înainte de tsunamiul din 2011, care a condus la dezatrul de la Fukushima. Acum, o dezbatere privind repornirea celei mai mari instalații nucleare a țării este pe masă, în condițiile în care Japonia, țară săracă în resurse, cheltuiește sume enorme pentru importul de combustibili fosil. Un articol Bloomberg

Cea mai mare centrală nucleară din lume stă nefolosită, deși cererea de energie este în creștere
Nuclearelectrica și-a numit nou Director General Adjunct Comercial și de Dezvoltare

Hidroelectrica: plata facturilor cu cardul mai așteaptă, licitația a fost anulată

A fost demarat proiectul CET Titan, primul CET nou din București din ultimii 15 ani - ministrul Energiei

A fost demarat proiectul CET Titan, primul CET nou din București din ultimii 15 ani – ministrul Energiei

Cea mai mare centrală fotovoltaică din lume, de 5.000 MW, a fost conectată la rețea

S-a scris legea pentru noua taxă din factura de energie electrică: “contribuția CfD”

Israelienii de la Econergy, foarte aproape să deschidă încă un parc fotovoltaic în România

Tinmar va furniza energia electrică pentru metrou. A câștigat licitația

Nouă ieftinire a carburanților, azi. Prețurile coboară sub pragul de 7 lei pe litru în unele stații

Romgaz și-a rectificat bugetul: profit în scădere cu jumătate de miliard de lei în 2024. Profitul va fi mai redus și în anii următori

S-a semnat contractul pentru conducta care urmează să ducă gazele la viitoarea termocentrală Mintia

Austriecii de la Supernova, care au cumpărat mall-uri în România, își aduc la noi și divizia de regenerabile. Ce proiecte au

A apărut robotul care îți face plinul mașinii la benzinărie VIDEO

Ucraina a fost de acord să nu oprească gazele rusești spre centrala rusă Cuciurgani din Transnistria, care asigură energia electrică Moldovei

Hidroelectrica a vândut energie cu livrare în vârf pentru tot anul viitor. Preț mare

Norvegia: investiții record în acest an în extracția de țiței și gaze

Prețul spot al energiei electrice a crescut brusc și masiv în România, în mai, după trei luni de scădere

Elcen a depus cererile de finanțare pentru construirea unor centrale noi de cogenerare de înaltă eficiență, la CET Grozăvești și Progresu. Proiecte de 286 mil. euro 

Anunț al PPC (fosta Enel) pentru clienții din Bucureşti

Ministerul Energiei a lansat programul de subvenționare cu 361 mil. euro a investițiilor în centrale de cogenerare și modernizarea rețelelor de termoficare. Burduja:

Ministerul Energiei a lansat programul de subvenționare cu 361 mil. euro a investițiilor în centrale de cogenerare și modernizarea rețelelor de termoficare. Burduja: „scade costul de producție al agentului termic”

SUA finanțează o instalație de stocare a energiei de mare capacitate în Republica Moldova, proiect de 85 mil. USD

Cea mai mare rafinărie din Africa de Sud s-a vândut cu...5 cenți

Cea mai mare rafinărie din Africa de Sud s-a vândut cu…5 cenți

Reactoare de ultimă generație instalate în rafinăria Petromidia

Două proiecte de parcuri fotovoltaice cumpărate de Electrica de la “regele eolienelor” Muntmark, 136 MW în total, aproape de finalizare: ANRE a emis autorizațiile de înființare

Hidroelectrica rectifică în minus bugetul pe 2024: Profitul net provizionat scade cu 14% ca urmare a ieftinirii energiei în piață și a reglementărilor

Încă un mare producător chinez de panouri fotovoltaice își crește prezența în România

Germania cere UE să oprească toate importurile de energie, de orice fel, din Rusia

Americanii de la BSOG, care au scos primele gaze “noi” din Marea Neagră, vor să umple România cu centrale pe biogaz. Firmă specială lansată

Cea mai mare rafinărie din lume a semnat un contract de achiziție de petrol rusesc, cu plata în ruble

Notificare a Electrica Furnizare pentru clienții casnici: Ce preț vor plăti dacă actualele prețuri plafonate dispar

Ministerul Energiei a scris din nou în buget că vinde participația la rafinăria Petromidia în acest an. Vizează încasări de peste 200 de milioane de dolari