Autostrada A7 Buzău – Focșani: UMB a primit extensii până în 2025 pentru toate cele patru loturi, pe care vrea să le finalizeze încă din 2024

Loturile 1 și 4 din Autostrada A7 Buzău - Focșani ar trebui finalizate până în mai 2025, iar loturile 2 și 3 până în decembrie 2025, conform noilor termene contractuale, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR. Pe de altă parte, chiar dacă a obținut aceste extensii, UMB intenționează să finalizeze lucrările la cele patru loturi încă din 2024.
Anemona Andone - J, 10 oct. 2024, 12:28
Autostrada A7 Buzău - Focșani: UMB a primit extensii până în 2025 pentru toate cele patru loturi, pe care vrea să le finalizeze încă din 2024

A7 Buzău – Focșani, termene contractuale pentru finalizarea lucrărilor:

Lotul 1: mai 2025
Lotul 2: decembrie 2025
Lotul 3: decembrie 2025
Lotul 4: mai 2025

Termenele contractuale inițiale erau august 2024, respectiv aprilie 2025.

Extensiile de timp au fost acordate „din cauza schimbării gropilor de împrumut și a unor utilități identificate suplimentar pe traseu”, ne-au explicat reprezentații CNAIR.

Potrivit lor, chiar dacă au fost acordate aceste extensii, grupul UMB va finaliza în 2024 lucrările la tronsonul Buzău – Focșani din Autostrada Moldovei.

Amtinim că extensii de timp au obținut și constructorii loturilor 1 și 2 din Autostrada Ploiești – Buzău, programate de asemenea pentru inaugurare în 2024.

A7 Buzău – Focșani, în trafic din 2024, fără podul peste râul Buzău?

a7

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis vineri imagini cu tronsonul A7 Buzău – Focșani, pe care vrea să îl dea în trafic în 2024. „Lucrările evoluează foarte bine pe șantierul Autostrăzii Buzău – Focșani! În acest ritm, deschiderea în acest an a circulației pe toate cele 4 loturi (82,44 km) este din ce în ce mai sigură”, a transmis, pe Facebook,  Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Potrivit lui, mobilizarea UMB este foarte bună și la podul peste râul Buzău, unde acum se fac lucrări de cofrare și de armare a plăcii. Cu toate acestea, podul peste râul Buzău „va fi dat în circulație anul viitor și va face legătura cu lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău”, a menționat șeful CNAIR.

Întrebați cum se va deschide lotul 1 Buzău – Vadu Pașii anul acesta fără podul peste râul Buzău, reprezentanții CNAIR au răspuns: „descărcare provizorie în DN2”.

Podul peste râul Buzău (1,36 km), construit pe tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii, va fi unul dintre cele mai lungi din țară.

Primele inaugurări pe A7

Primele inaugurări pe Autostrada Moldovei A7 vor avea loc anul acesta pe loturi construite de UMB, din tronsonul Buzău – Focșani, au spus în august pentru ECONOMICA.NET reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...