Autostrada Lugoj – Deva: Ofertele pentru secțiunea lipsă pot fi depuse până pe 9 iunie – Grindeanu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de participare pentru licitația de proiectare și execuție a secțiunii - lipsă din Autostrada Lugoj - Deva. Data limită până la care pot fi depuse ofertele pentru este 9 iunie 2022, a anunțat vineri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Ion Dobreanu - vin, 22 apr. 2022, 09:28
Autostrada Lugoj - Deva: Ofertele pentru secțiunea lipsă pot fi depuse până pe 9 iunie - Grindeanu

După publicarea pe această platformă, documentația va putea fi vizualizată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), potrivit șefului Transporturilor.

Acesta a subliniat că, în evaluarea ofertelor, va fi punctată inclusiv capacitatea antreprenorilor de a finaliza contractul într-un ritm cât mai alert.

Câștigătorul contractului va proiecta și va construi inclusiv tuneluri forate (cunoscute ca „tunelurile pentru urși”) cu o lungime totală de 2,13 km pe secțiunea E și va finaliza lucrările pe secțiunea D.

Sectorul de autostradă scos la licitație are o lungime de 9,13 km și este finanțat prin PNRR.

autostrada lugoj deva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 10 martie 2022, CNAIR a anunţat că a anulat procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii E şi finalizarea secţiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva pe motiv că oferta tehnică depusă de constructorii turci este neconformă şi va relua licitaţia, în regim de urgenţă.

Antreprenorul turc ar fi trebuit să finalizeze în 10 luni proiectarea şi în 28 de luni execuţia, la un preţ estimat de 1,36 miliarde lei fără TVA.

Update 12:30

CNAIR a anunțat vineri că a relansat procedura de atribuire a contractului „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”, prin transmiterea spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Anunțului de Participare.

Termenul prevăzut în Anunțul de participare pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 9 iunie 2022.

Contractul este finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile.

Durata acestuia este de 117 de luni și cuprinde: 15 luni perioada de proiectare, 42 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Reprezentanții CNAIR menționează că durata poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător (care poate scădea până la 45 de luni, din care 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuția lucrărilor).

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2, în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale, prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platformă de 11,25 m.

Te-ar mai putea interesa și
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, după poluarea de pe râul Nistru
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, după poluarea de pe râul Nistru
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, după ce autorităţile au depistat că nivelul de substanţe......
Ministerul Economiei oferă 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor. Instituția a deschis apelul de proiecte pe 16 martie
Ministerul Economiei oferă 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor. Instituția a deschis apelul de proiecte ...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) deschide luni, 16 martie 2026, apelul de ...
Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații referitoare la liderii iranieni
Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații referitoare la liderii iranieni
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri că oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre ...
Patronatul din transportul feroviar acuză Guvernul că împinge industria spre colaps și șomaj în masă, prin politicile discriminatorii pe care le duce în favoarea transporatorilor rutieri
Patronatul din transportul feroviar acuză Guvernul că împinge industria spre colaps și șomaj în masă, prin politicile ...
Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) a transmis astăzi un comunicat de presă ...