Autostrada Moldovei: Lecție UMB de spart beton pe tronsonul Buzău – Focșani VIDEO

Pasionații de infrastructură au postat imagini noi de pe loturile 2 și 3 din Autostrada Buzău - Focșani (A7). Cel mai mult le-a atras atenția un utilaj folosit de UMB pentru spargerea betonului.
Anemona Andone - D, 07 mai 2023, 15:17
Autostrada Moldovei: Lecție UMB de spart beton pe tronsonul Buzău - Focșani VIDEO

„Super tare mașinăria aia de spart betonul”, scrie un utilizator pe forumul PeUndeMerg.ro, al Asociației Pro Infrastructură (API).

Asta după ce alt utilizator precizează că între minutele 07:00 – 08:45 din filmarea cu lotul 3 (video jos) se observă o adevărată lecție despre cum trebuie sparte capetele piloților forați, „rapid și elegant”.

Potrivit lui, de această lecție ar putea beneficia în special un constructor italian ce lucrează pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1).

 

Luna trecută, UMB a așternut primii kilometri de asfalt de pe A7 finanțată prin PNRR pe Autostrada Buzău – Focșani, lângă Râmnicu Sărat.

Prezent pe șantier cu acea ocazie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că are convingerea că termenele asumate vor fi devansate, dat fiind ritmul alert de lucru.

„Sunt extrem de bucuros că ceea ce părea anul trecut un SF, iată că prinde contur şi astăzi se toarnă primii 3 km de asfalt – pregătiţi sunt 14, restul vor fi turnaţi în următoarele zile – pe autostrada Moldovei. E un semnal important, lucrurile merg foarte bine pe aceste şantiere. Acest constructor român este mobilizat exemplar, acest lucru se vede. Ordinele de începere au fost acum câteva luni pe aceste tronsoane şi iată că s-a ajuns la faza în care se toarnă asfalt. Lucrurile stau bine şi pe celelalte tronsoane, până la Focşani. Chiar în zona Focşaniului, pe acel lot 4, lucrurile stau şi mai bine, suntem undeva cu un progres de 30-40 la sută, ceea ce este incredibil pentru perioada de când au fost pornite aceste lucrări. Mi-aş dori să fie un exemplu aceste şantiere şi pentru alţi constructori din România, pentru că se arată că se poate”, a afirmat în aprilie Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Pe 12 ianuarie 2023 au fost semnate contractele pentru tronsoanele 2 și 3 ale secțiunii de autostradă Buzău – Focșani (parte a A7), cu același constructor român (UMB) care lucrează deja pe tronsoanele 1 și 4, a anunțat atunci ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

– Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km.

Valoarea contractului: 1,31 miliarde de lei (fără TVA).

– Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km.

Valoare contractului: 1,46 de miliarde de lei (fără TVA).

Construcția ambelor loturi, finanțate prin PNRR, trebuie finalizată în 26 de luni și include:
– 12 poduri dintre care, Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 (791 m)
– 18 poduri și un pasaj, din care Podul peste DJ 205R și pârâul Râmna (380 m).

În prezent, din cele 13 loturi ale Autostrăzii Ploiești – Pașcani (finanțată prin PNRR), 12 au contracte semnate. Pentru lotul 3 din Autostrada Ploiești – Buzău, situația este încă incertă.

Tot grupul UMB a construit și primii kilometri din Autostrada A7, parte a Centurii Bacău, dați în exploatare în decembrie 2020.

FOTO – VIDEO: A7 Buzău – Focșani, loturile 2 și 3, constructor UMB (sursa: YouTube Spiri Drone)

Te-ar mai putea interesa și
Emmanuel Macron: Europa trăiește un momemt unic, în care un preşedinte american, un preşedinte rus şi un preşedinte chinez ni se opun cu îndârjire. Trebuie să luăm măsuri decisive
Emmanuel Macron: Europa trăiește un momemt unic, în care un preşedinte american, un preşedinte rus şi un preşedinte ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena, că Europa trăieşte un "moment unic" în care "un preşedinte american, un preşedinte rus şi un preşedinte chinez se opun cu......
Produse surpriză în benzinăriile Rompetrol
Produse surpriză în benzinăriile Rompetrol
Rompetrol Downstream, compania care administrează lanțul de benzinării Rompetrol, controlată de compania națională ...
Carburanții s-au scumpit din nou semnificativ azi, pentru a treia zi la rând. Motorina a sărit iar pragul de 9 lei pe litru în majoritatea stațiilor
Carburanții s-au scumpit din nou semnificativ azi, pentru a treia zi la rând. Motorina a sărit iar pragul de 9 lei pe ...
Marile lanțuri de distribuție de carburanți au scumpit destul de agresiv benzina și motorina și azi dimineață astfel ...
Energia ieftină din Vest va inunda rețeaua românească sâmbătă la miezul zilei. 7 ore de prețuri negative în piața spot de la București
Energia ieftină din Vest va inunda rețeaua românească sâmbătă la miezul zilei. 7 ore de prețuri negative în piața ...
Prețul orar al energiei electrice tranzacționate vineri în piața pentru a doua zi (PZU) de la București cu livrare sâmbtă, ...