Autostrada Ploiești – Buzău: E oficial! A fost desemnat câștigătorul pentru lotul 3 – Grindeanu

A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) al autostrăzii Ploiești - Buzău (A7), a anunțat oficial ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Luna trecută, asocierea Drum Asfalt - Ilgaz -OPR - Obras - Trameco a fost înștiințață că oferta sa se clasează pe primul loc, potrivit Asociației Pro Infrastructuă (API).
Anemona Andone - lun, 07 mart. 2022, 18:41
Autostrada Ploiești - Buzău: E oficial! A fost desemnat câștigătorul pentru lotul 3 - Grindeanu

Asocierea de constructori români, turci și spanioli trebuie să finalizeze în 20 de luni lucrările pe cei 13,9 km ai acestui lot, după semnarea contractului, mai spune șeful Transporturilor.

Printre lucrările pe care asocierea trebuie să le execute se numără:
– 8 poduri
– 1 pasaj cu o lungime de 1.260 m.

Valoarea contractului finanțat prin PNRR este de 947,745 milioane de lei, fără TVA, precizează Grindeanu.

Pe 18 februarie, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis către asocierea Drum Asfalt – Ilgaz – OPR – Obras – Trameco înștiințarea că oferta lor se clasează pe primul loc pe lotul 3 din Autostrada A7 Ploiești-Buzău, scria Asociația Pro Infrastructură (API). Reprezentanți ai constructorului desemnat câștigător au confirmat informația pentru ECONOMICA.NET.

În septembrie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit în total 39 de oferte la licitația pentru construirea celor trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Cele mai multe, respectiv 27, provin de la companii din Turcia.

𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟭, 𝗔𝟳 (𝗗𝘂𝗺𝗯𝗿𝗮𝘃𝗮 – 𝗠𝗶𝘇𝗶𝗹)
Pentru cei 21 de km ai Tronsonului 1 – Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) au fost depuse 13 oferte de către asocieri de firme românești sau companii internaționale. Vor fi construite și 15 de poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și un centru de întreținere și monitorizare.
𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟮, 𝗔𝟳 (𝗠𝗶𝘇𝗶𝗹 – 𝗣𝗶𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗲)
12 asocieri și companii și-au depus ofertele astăzi pentru cei 28,35 de km ai Tronsonului 2 Mizil (DJ 100C) – Pietroasele (DJ 203G). Proiectul implică și construirea a 20 de poduri și pasaje, a 2 noduri rutiere și a 2 spații de servicii.

CITEȘTE ȘI Autostrada Ploiești – Buzău: Bog’art și Coni, pe primul loc în cursa pentru loturile Dumbrava – Mizil, respectiv Mizil – Pietroasele – API

𝗟𝗼𝘁 𝟯, 𝗔𝟳 (𝗣𝗶𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗲 – 𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗶𝘂𝗹 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂)
Pentru cei 13,9 km ai Tronsonului 3 Pietroasele (DJ 203G) – Municipiul Buzău (DN 2B) s-au arătat interesate 14 firme și asocieri. Pe lângă construirea acestei porțiuni de autostradă, vor fi ridicate 7 poduri și pasaje, 2 noduri rutiere, un centru de întreținere și 2 spații de servicii.
Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...