Autostrada Sibiu-Piteşti: a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru tronsonul Sibiu-Boiţa, de 13 kilometri

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, miercuri, la Câmpia Turzii, că firma Porr a câştigat licitaţia  pentru tronsonul Sibiu-Boiţa, cu o lungime de 13 kilometri, al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, iar dacă nu vor fi contestaţii, contractul va fi semnat în această lună.
Economica.net - mie, 06 mart. 2019, 13:57
Autostrada Sibiu-Piteşti: a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru tronsonul Sibiu-Boiţa, de 13 kilometri

„În 2017 s-au lansat foarte multe proiecte în cadrul ministerului şi iată că astăzi m-a informat domnul director Neaga (directorul CNAIR, n.r.) că a fost desemnat câştigătorul pentru Sibiu-Boiţa, firma Porr a câştigat licitaţia. L-am rugat pe domnul Neaga să facă toate demersurile pentru ca pe data de 23 martie să semnăm şi contractul de proiectare-execuţie, 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni execuţie. Sper să nu apară nicio contestaţie. Dacă va apărea, pe 23 martie fie vom fi bucuroşi că vom semna contractul, dacă nu, vă voi informa care sunt firmele care blochează infrastructura în România, pentru că desemnarea câştigătorului se face în urma unei evaluări foarte clare de către o comisie care evaluează şi tehnic şi financiar. Deci avem primul lot de pe Sibiu-Piteşti adjudecat şi avem câştigătorul dat”, a subliniat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai anunţat că, tot miercuri, a fost transmis la ANAP şi lotul IV al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, pentru proiectare şi execuţie.

Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de 122,1 kilometri şi este împărţită în cinci loturi, Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Compania britanică Aggreko, unul dintre principalii furnizori globali de soluții tehnice de energie și control al temperaturii cu venituri de peste 3 miliarde de dolari, a finalizat construcția......
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Symfonia Group, companie poloneză de software pentru administrarea afacerilor, cu o istorie de peste 30 de ani și sediul ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde ...
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în ...