Autostrada Sibiu – Piteşti: italienii de la Astaldi i-au eliminat pe chinezi din cursa pentru secţiunea 5

Răsturnare de situație în cazul secțiunii 5 a celui mai important proiect rutier al României. Italienii de la Astaldi au obținut la Curtea de Apel București eliminarea din cursă a rivalilor din China, după ce Compania de Autostrăzi încercase același lucru de două ori înante, însă fără succes. Totuși, încă nu este clar cine va construi cei 30 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Pitești.
Anemona Andone - sâm, 17 aug. 2019, 06:10
Autostrada Sibiu – Piteşti: italienii de la Astaldi i-au eliminat pe chinezi din cursa pentru secţiunea 5

Curtea de Apel București a admis pe 12 august plângerea italienilor de la Astaldi împotriva unei decizii a Consililului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care chinezii erau reprimiți la licitația pentru secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Pitești.

„Admite plângerea. Modifică în parte Decizia nr. 1086/C5/893/894 din 4 iulie 2019 emisă de CNSC, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Asocierea China Railway 14TH Bureau CO LTD-Viaponte Rom SRL-Viaponte, Projetos e Consultoria de Engenharia SA”, se arată în hotărârea instanței din 12 august.

Cu alte cuvinte, sfârșit de joc pentru chinezi în construirea de autostrăzi în România.

Amintim că CNSC admisese pe 4 iulie contestația asocierii China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom împotriva deciziei prin care fusese exclusă a doua oară din cursa pentru secțiunea 5 a celui mai important proiect rutier al României.

Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) era obligată, a doua oară, să reia în calcul oferta chinezilor care, înainte de exludere, se afla pe primul loc.

Decizia CNSC a fost însă atacată la Curtea de Apel București. Dacă instanța ar fi menținut decizia Consiliului, am fi putut avea primul lot de autostradă din România construit de chinezi.

În ciuda eliminării chinezilor, epopeea licitației pentru construirea secțiunii dintre Curtea de Argeș și Pitești este departe de a se încheia. CNAIR urmează să stabilească un câștigător dintre constructorii rămași în cursă, iar acesta ar putea fi la rândul său contestat.

Secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Piteşti este amplasată în județul Argeș, are o lungime de 30,35 km. Traseul acesteia va începe în zona localităţii Curtea de Argeș și va continua paralel cu râul Argeș, până la actuala centură a Municipiului Pitești.

În octombrie 2017, CNAIR a primit opt oferte pentru secțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,83 miliarde de lei, fară TVA.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Te-ar mai putea interesa și
BMW a vândut mai multe mașini, dar a înregistrat o scădere a veniturilor în primul trimestru din 2024
BMW a vândut mai multe mașini, dar a înregistrat o scădere a veniturilor în primul trimestru din 2024
Grupul german BMW a raportat pentru primul trimestru din 2024 o creștere ușoară a livrărilor de vehicule coroborată cu un mic recul al veniturilor și o marjă operațională în scădere....
China reafirmă de la Belgrad „prietenia invincibilă” cu Serbia
China reafirmă de la Belgrad „prietenia invincibilă” cu Serbia
Preşedintele chinez Xi Jinping a fost primit miercuri la Belgrad de omologul său sârb Aleksandar Vucic, înainte de discuţii ...
Centrokinetic achiziţionează 70% din firma care deţine clinica de recuperare medicală Socrates din Timişoara
Centrokinetic achiziţionează 70% din firma care deţine clinica de recuperare medicală Socrates din Timişoara
Isokinetic Sport, care operează centrele de recuperare Centrokinetic, a cumpărat aproximativ 70% din părţile sociale ...
Autostrada Nordului – Acord pentru realizarea documentaţiei pentru drumul de mare viteză Suceava-Gura Humorului, între CJ şi CNAIR
Autostrada Nordului – Acord pentru realizarea documentaţiei pentru drumul de mare viteză Suceava-Gura Humorului, ...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, miercuri, acordul de parteneriat cu Compania ...