Autostrada spre Serbia: Grindeanu anunță semnarea unui acord cu omologul sârb pentru construirea noului drum Timișoara – Moravița

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat vineri că va efectua în primăvară o vizită în Serbia pentru semnarea unui acord bilateral în vederea conectării celor două țări cu o șosea de mare viteză. După semnarea acestui acord, proiectul Timișoara - Moravița va intra în linie dreaptă, potrivit șefului Transporturilor.
Anemona Andone - vin, 04 feb. 2022, 15:35
Autostrada spre Serbia: Grindeanu anunță semnarea unui acord cu omologul sârb pentru construirea noului drum Timișoara - Moravița

„Prima temă, și o consider cea mai importantă, e cea legată de Timișoara – Moravița. Astăzi de dimineață a fost o întâlnire a grupului de lucru româno – sârb la Moravița. Din partea română, delegația a fost condusă de secretarul de stat Foghiș, au fost reprezentanți de la CNAIR, ai Ministerului Transporturilor care au responsabilitate proiectele europene, de asemenea reprezentanți ai DRDP-ului de aici. Vă spuneam că mai există câteva puncte care trebuie depășite astfel încât acest proiect să intre pe făgașul normal, să putem să facem licitația pentru execuție și acest proiect să intre în etapele următoare. S-au depășit majoritatea punctelor care erau cu semnul întrebării, urmează ca în următoarele două săptămâni să se finalizeze acordul bilateral România – Serbia, astfel încât cu ocazia vizitei pe care o voi avea undeva la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie la Belgrad să pot să semnez acest acord bilateral cu omologul sârb, iar ultimele semne de întrebare legate de realizare a acestui proiect să fie înlăturate. Odată cu semnarea acordului bilateral, putem intra în linie dreaptă pentru realizarea acestui proiect”, a declarat Grindeanu vineri la Timișoara.

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Timișoara – Moravița trebuie finalizat în toamnă, după care urmează licitația pentru proiectare și execuție, declara în ianuarie la Timișoara vicepremierul și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. El mai spunea atunci că este necesară o discuție în acest sens cu omologul sârb.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 4 martie 2020 contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Timișoara – Moravița cu Search Corporation. Valoarea contractului pentru cei 73,33 kilometri este de 8,73 milioane de lei, fără TVA.

Termenul inițial de finalizare urma să fie 4 mai 2022, însă în septembrie anul trecut a fost prelungit prin act adițional până pe 30 august 2022, potrivit informațiilor de pe site-ul CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie redeschisă pentru public pe 18 septembrie....
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...