Autostrada Unirii: Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Tg Mureș – Tg Neamț va fi predat integral la sfârșitul anului – șeful CNAIR

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Tg Mureș - Tg Neamț (A8), inclusiv pentru zona centrală, va fi predat până la sfârșitul anului, a anunțat luni directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). De asemenea, tot până la finalul anului va fi gata și acordul de mediu, potrivit estimărilor șefului CNAIR.
Anemona Andone - lun, 01 aug. 2022, 15:04
Autostrada Unirii: Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Tg Mureș - Tg Neamț va fi predat integral la sfârșitul anului - șeful CNAIR

„În ceea ce privește forajele, CNAIR a scos la licitație un număr de foraje, prestatorul a executat un număr dublu de foraje. Pe zona mediană sunt niște probleme din punct de vedere al realizării lor. Suntem în discuții cu cei de la BEI/PASSA pentru a identifica posibilitățile în care să mergem pe ce se cunoaște despre această zona mediană, dar vom avea studiul de fezabilitate integral predat de către prestator”, a spus șeful CNAIR.

La începutul lunii iunie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că în toamna acestui an ar putea fi lansate licitațiile pentru construirea capetelor Autostrăzii A8 Tg Mureș – Tg Neamț, finanțate prin PNRR.

Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ va contribui la reducerea timpului de călătorie şi creşterea vitezei medii de deplasare între localităţile Târgu Mureş şi Târgu Neamţ şi la reducerea numărului de accidente, precum şi îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei. Legătura dintre cele două autostrăzi (A3-A8) va scurta timpul mediu de deplasare cu circa 54%, iar viteza medie de deplasare va creşte cu 78%.

Contractul de completare studiu de fezabilitate pentru Autostrada Tg Mureș – Tg Neamț a fost semnat pe 28 mai 2019 cu firma Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial/ Acciona, pentru suma de 17,58 milioane de lei.

Citește și: Autostrada A8 ar trebui finalizată până în 2030 – amendament la legea Autostrăzii Unirii

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...