Avertisment al oamenilor de ştiinţă – Antarctica se îndreaptă spre o „topire necontrolată” (studiu)

Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu publicat marţi, citat de AFP.
AGERPRES - mie, 26 iun. 2024, 12:47
Avertisment al oamenilor de ştiinţă - Antarctica se îndreaptă spre o

Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai caldă, între gheaţă şi pământul pe care aceasta se află, scrie Agerpres.

Un punct de basculare climatică este un prag critic dincolo de care un sistem se reorganizează, adesea brusc şi/sau ireversibil, conducând la o serie de consecinţe în cascadă.

Calota glaciară a Antarcticii se află pe rocă şi se extinde dincolo de coastă, plutind pe mare. Studiile anterioare au arătat deja că apa de mare, a cărei temperatură creşte ca urmare a încălzirii globale, ar putea să se infiltreze în zona în care pământul întâlneşte marea şi să avanseze sub gheaţa terestră, tot mai departe în interiorul zonei de coastă.

Studiul publicat marţi în Nature Geoscience confirmă această ipoteză şi o cuantifică cu ajutorul modelării ştiinţifice: pe măsură ce apa mării se încălzeşte, intruziunea se accelerează pe distanţe scurte, de 100 de metri, până la zeci de kilometri, topind gheaţa prin încălzirea acesteia de dedesubt, după cum a explicat autorul principal al studiului, Alexander Bradley.

Acest lucru „poate duce la depăşirea unui punct de basculare, dincolo de care apa oceanului pătrunde fără restricţii sub calota glaciară, printr-un proces de topire necontrolată”, avertizează studiul.

În condiţiile riscului de creştere a nivelului mării, atunci când topirea accelerată depăşeşte formarea unui strat nou de gheaţă pe continent, populaţiile din regiunile costiere din întreaga lume sunt ameninţate.

Cu toate acestea, modelele utilizate de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC/IPCC) pentru evaluarea impactului încălzirii globale asupra Antarcticii nu au luat în considerare acest fenomen. Totodată, acestea au subestimat în mod sistematic pierderea de gheaţă observată până în prezent, conform studiului care concluzionează că aceste modele trebuie actualizate.

Dar, mai presus de toate, „acest lucru nu face decât să sublinieze necesitatea unor acţiuni climatice urgente pentru a se preveni depăşirea acestor puncte de basculare”, a subliniat Bradley, cercetător la British Antarctic Survey.

În mai, temperatura oceanelor lumii a stabilit un nou record lunar, pentru a 14-a lună consecutiv, cu o medie de 20,93 grade Celsius, potrivit reţelei europene Copernicus.

„Fiecare zecime de grad (de încălzire) ne aduce mai aproape de acest gen de proces, aceste puncte de basculare sunt din ce în ce mai aproape”, a avertizat Bradley.

Te-ar mai putea interesa și
„Soarta” creditorului chirografar subiect al procedurii de hair-cut în reorganizările de mare calibru
„Soarta” creditorului chirografar subiect al procedurii de hair-cut în reorganizările de mare calibru
Asimetria fiscală a reducerii de creanțe și efectele ei asupra programului de plăți...
Persoanele cu averi mari din România, în atenţia autorităţilor fiscale
Persoanele cu averi mari din România, în atenţia autorităţilor fiscale
Persoanele cu averi mari din România se află deja în atenţia autorităţilor fiscale, iar declararea corectă şi integrală ...
Nazare ne aduce cu picioarele pe pământ: „2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creşterilor spectaculoase de bugete”
Nazare ne aduce cu picioarele pe pământ: „2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creşterilor spectaculoase ...
Anul 2027 va fi unul cheie pentru ajustarea fiscală, iar bugetele vor fi construite în funcţie de resursele disponibile, ...
România are la dispoziţie două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR ministru
România are la dispoziţie două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR ministru
România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din ...