Azi se deschide sezonul de vânătoare la băieţi deştepţi

Administratorul judiciar şi special al Hidroelelectrica, companie în insolvenţă, vor negocia la sânge timp de 10 zile contractele bilaterale cu băieţii deştepţi. Se vrea creşterea preţului energiei şi diminuarea duratei contractelor.
Florin Cojocaru - mie, 04 iul. 2012, 21:06
Azi se deschide sezonul de vânătoare la băieţi deştepţi

De azi, 5 iulie şi până în 15 iulie, administratorii Hidroelectrica vor purta negocieri individuale cu fiecare din firmele care deţin contracte bilaterale cu producătorul de energie aflat în proprietatea statului, cu scopul de a obţine măriri de preţ de livrare şi diminuări de durată ale contractelor.

Săptămâna trecută companiei gălăţene Euro P.E.C. , unul dintre „băieţii deştepţi”,  i-a fost denunţat contractul cu Hidroelectrica pentru că avea datorii neachitate de 37 de milioane de lei şi penalităţi de 7,6 milioane de lei pentru primele şase luni ale acestui an.

„Sperăm să evităm situaţia de la Euro P.E.C. cu care am avut două rânduri de negocieri în cadrul cărora  ei nu au vrut să cedeze nimic pentru ca, după aceea, să aflăm că au şi datorii la Hidroelectrica. Cu fiecare dintre ceilalţi posesori de contracte bilaterale vom purta negocieri pe baza unei analize economice solide”, a spus pentru ECONOMICA.NET Remus Vulpescu, administrator special al Hidroelectrica numit de proprietarul Ministerul Economiei. Potrivit acestuia negocierile vor dura până la sfârşitul săptămânii viitoare după care se vor trage concluziile

„Sezonul de vînătoare se deschide în 5 iulie şi se închide pe 15 iulie. În toate negocierile cu posesorii de contracte bilaterale pentru energie ieftină avem un scop precis pe care îl vom urma”, afirmă şi Remus Borza, administratorul judiciar al companiei de stat. Recent, acesta spunea în presă că băieţilor deştepţi li se vor rezilia contractele dacă nu cad de acord cu condiţiile cerute de administratori.

Funcţie de cantităţile contractate, cei mai mari „băieţi deştepţi” sunt Alro Slatina (care primeşte totuşi energie pentru consumul propriu, Alpiq, Energy Holding şi EFT Romania.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie la cererea Consiliului de Administraţie al cărui preşedinte era Vulpescu. Motivul oficial a fost situaţia financiară foarte grea a societăţii care nu mai avea lichidităţi şi nu găsea resurse să-şi plătească datoriile. Neoficial, a fost o încercare de a se scăpa de „băieţii deştepţi”. La 40 de zile după declararea insolvenţei administratorul judiciar va trebui să vină cu un raport care să prezinte cauzele care au dus la insolvenţă.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi, fiind deţinut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit......
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, cupe și candelabre
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, ...
Arheologii au recuperat o colecţie de porţelanuri chinezeşti şi obiecte de provenienţă europeană de pe o epavă din ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ar putea duce la plecări masive din sistem
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită menţinerea nivelului actual al veniturilor magistraţilor în viitoarea ...
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de zăpadă de 90 cm la Vârful Omu
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de ...
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe ...