Banca Centrală a Germaniei recomandă majorarea vârstei de pensionare la 69 de ani

Germania ar trebui să ia în considerare majorarea vârstei de pensionare la 69 de ani până în anul 2060, de la aproximativ 65 de ani în prezent, în caz contrar riscând să nu poată plăti pensiile, a apreciat Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) într-un raport publicat luni, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 15 aug. 2016, 12:58
Banca Centrală a Germaniei recomandă majorarea vârstei de pensionare la 69 de ani

Sistemul de pensii de stat este în prezent într-o formă bună dar va fi supus la presiuni în următoarele decenii pe măsură ce generaţia ‘baby-boomers’ se va pensiona şi un număr mai mic de muncitori tineri îi vor înlocui, avertizează Bundesbank.

Conform planurilor actuale, vârsta de pensionare în Germania urmează să fie majorată treptat la 67 de ani până în 2030. Însă Bundesbank este de părere că această majorare nu va fi suficientă pentru a permite guvernului german să menţină valoarea pensiei la nivelul pe care şi l-a propus, cel puţin 43% din venitul mediu, începând din 2050 ca urmare a creşterii speranţei de viaţă. Pentru a evita creşterea contribuţiilor sau scăderea valorii pensiilor, guvernul german ar trebui să ia în considerare majorarea vârstei de pensionare la 69 de ani până în 2060, susţine Bundesbank.

‘Noi modificări sunt inevitabile pentru a asigura sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii de stat…Vârsta de pensionare trebuie ajustată’ se arată în raportul Bundesbank.

Cu toate acestea, propunerea Bundesbank nu are şanse să fie discutată înaintea alegerilor din 2017.

‘Acest guvern susţine pensionarea la 67 de ani. Această măsură este una rezonabilă şi necesară având în vedere evoluţiile demografice din Germania. De acea o vom implementa aşa cum am convent, pas cu pas’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

La rândul său, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble a fost criticat în luna aprilie de partenerii social-democraţi din coaliţia la guvernare după ce a propus legarea vârstei de pensionare de speranţa de viaţă.

Conform calculelor incluse în raportul publicat luni de Bundesbank, creşterea vârstei de pensionare ar permite guvernului german să facă faţă unor randamente sub aşteptări de pe urma banilor investiţi de sistemul de pensii, o aluzie la politica dobânzilor extrem de reduse practicată în prezent de Banca Centrală Europeană. În timp ce guvernul de la Berlin mizează pe un randament de 4% pe an de pe urma investiţiilor sale, obligaţiunile sale pe 20 de ani oferă un randament de doar 0,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...